duminică, 27 februarie 2011

FoodMatters + Official Trailer

Este vorba despre un documentar ce atrage atenţia asupra a ceea ce mâncăm, a ceea ce bem şi ... nu ar trebui să spun eu asta... a medicamentelor, care în cele mai multe cazuri, nu vindecă, ba din contră ne creează noi şi noi afecţiuni, mai grave sau mai puţin grave.

Majoritatea dintre noi, suntem conştienţi că ceea ce bem şi mâncăm (aditivi, conservanţi, etc.) nu este sănătos şi ne poate provoca diferite afecţiuni, precum cancer, totuşi, continuăm să le consumăm, evitând totodată să facem vreo schimbare în stilul nostru de alimentaţie sau de viaţă.

E, acest documentar îţi arată că se poate şi altfel! Îţi arată că, te poţi vindeca de unele boli folosind o alimentaţie sănătoasă bazată pe vitamine, îşi arată că poţi slăbi folosind doar alimente bogate în vitamine şi multe altele. Un alt lucru, ce mie mi s-a părut a fi foarte, foarte interesant, prezentat în documentar, este tratamentul împotriva depresiei şi a cancerului folosind doar vitamine. Este uimitor cum tratamente bazate pe vitamina C sau niacină (vitamina PP sau B3), te pot vindeca de cancer sau depresie! 

Dacă v-am făcut curioşi, să ştiţi că documentarul se poate vedea online cu subtitrare în limba română! Tot ce trebuie să faceţi, este să daţi click AICI!

Vizionare plăcută!


Via Lupta-NS.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Cugetare

"Sănătatea este logică, dar nu aduce profit."
Înţelegeţi, da?!

Tratamente homeopatice în Spitalul de Copii din Hanovra

În 2009, conducerea Spitalului de Copii din Hanovra (Germania) a aprobat formarea unui grup de lucru, care urma să utilizeze medicamente homeopatice în tratarea diferitelor afecţiuni la copii şi să evalueze rezultatele acestei terapii.

Astfel, pe lângă tratamentele clasice, în spital s-au utilizat tratamente cu ceaiuri, comprese, masaje cu uleiuri aromatice, sau tratamente cu globule de Arnica, dar şi alte preparate, toate având rezultate bune.

Fiind încântaţi de efectul preparatelor homeopatice şi de rezultatele obţinute, conducerea spitalului a luat hotărârea de a înfiinţa o secţie specială, unde copiii vor fi trataţi cu medicamente homeopatice.

joi, 24 februarie 2011

Compasiunea este cea mai bună terapie

Se spune că, atunci când medicii arată compasiune pentru pacienţii lor, se face deja un prim pas pentru un tratament de succes. Pacienţii sunt mai mulţumiţi şi urmează mult mai uşor tratamentul impus de către medic.

În principiu, medicii şi pacienţii trebuie să formeze o echipă, să colaboreze, tocmai pentru a da tratamentului şansă de reuşită. În cazul în care medicul, înainte de tratament, arată o atitudine mult superioară pacientului, adică se consideră ca fiind singurul deţinător al tuturor informaţiilor legate de boala pacientului şi de pacient, sau dacă are o atitudine incertă cu privire la tratament, succesul terapiei, la rândul său, va fi incert. În acest caz pacientul nu va urma întocmai tratamentul prescris ci îl va lua după cum crede el că este bine sau nu îl va lua deloc. Acest lucru a fost demonstrat şi confirmat de un grup de cercetători din Canada.

Pentru ca rata de succes a terapiei să fie cât mai mare, medicul trebuie să arate compasiune pacientului, să emaptizeze cu el, să-i asculte nevoile, să-l înţeleagă şi să arate că vrea să-l ajute.

Dar din păcate nu este aşa! În practică, medicii arată mult mai rar compasiune faţă de pacienţii lor. Acest lucru a fost confirmat de un studiu recent publicat, în care doar aproximativ o cincime din medicii oncologi chestionaţi au oferit o reacţie de empatie faţă de pacienţii lor.

Un alt studiu, a arătat că doar 11% dintre medicii oncologi au sentimente de compasiune faţă de pacienţi şi folosesc aceast mijloc pentru a ajuta pacienţii să treacă mai uşor peste tratament.

Astfel, în urma acestor studii s-a ajuns la concluzia că, empatia este o proprietate ce ar trebui să fie promovată mult mai mult în învăţământul medical, deoarece s-a dovedit a fi o importantă proprietate fundamentală a profesiei medicale, ce ajută pacientul să fie mult mai compliant faţă de tratamentul impus, asigurând astfel, un succes terapeutic mult mai ridicat.

miercuri, 23 februarie 2011

Alege medicamentul compensat

Atunci când mergi la medic, pentru o afecţiune, acesta poate să-ţi prescrie un medicament compensat. Pe reţetă, medicul va scrie denumirea comună internaţională (DCI) a medicamentului, adică substanţa activă din medicament, şi nu denumirea comercială, astfel încât tu, pacientul, nu ştii ce produse farmaceutice conţin această substanţă. De asemenea, nu ştii nici preţul, nici firma producătoare şi nici ţara de producţie a acelui medicament.

Astfel, devine foarte greu să alegi cel mai bun medicament, la un preţ cât mai convenabil. Aici poate interveni farmacistul, care te poate ghida să alegi medicamentul ce ţi se potriveşte, la un preţ cât mai convenabil.

Dar acum, te poţi informa singur ce medicament poţi alege, în funcţie de propriul tău buget. Pe sit-ul www.medicamentecompensate.ro, poţi alege medicamentul în funcţie de firma producătoare, de ţara producătoare şi ce e cel mai important, în funcţie de propriul tău buget.

De acum, când vei merge la farmacie, vei şti ce medicament să ceri, sau cu ce medicament să înlocuieşti medicamentul pe care nu-l găseşti.

Tot ce trebuie să faci, e să accesezi sit-ul www.medicamentecompensate.ro, completezi câmpurile ce ţi se cer, introduci denumirea medicamentului (DCI sau denumirea de pe ambalaj) şi gata, afli tot ce trebuie să ştii despre medicamentul căutat.

E foarte simplu şi util, nu?!

Unii coloranţi din Cola şi Pepsi cresc riscul de cancer

Cercetătorii din Washington (SUA), în urma testelor efectuate pe şoareci şi şobolani de laborator, au ajuns la concluzia că, un ingredient, mai exact un colorant din Coca-Cola, Pepsi, dar şi alte alimente şi băuturi, poate provoca cancer.

Colorantul incriminat este caramelul, deoarece în timpul procesului de fabricare, acesta este contaminat cu două substanţe chimice cauzatoare de cancer. Caramelul este folosit în băuturi sau în alimente pentru a da culoarea brună. 

După cum ştiţi, caramelul se poate prepara şi acasă, prin topirea zahărului, acesta nefiind toxic sau cancerigen. Însă, caramelul utilizat în Cola şi Pepsi este obţinut prin reacţia zaharurilor cu amoniac şi sulfiţi, la presiune şi temperatură înaltă, astfel, datorită amoniacului şi sulfiţilor acesta devine toxic pentru organismul uman.

În urma reacţiilor de obţinere a caramelului se obţin două substanţe chimice, cunoscute ca 2-MI şi 4-MI, care în studiile realizate pe animalele de laborator au cauzat cancer de plămâni, rinichi, cancer tiroidian sau leucemie.

Cercetătorii de la Universitatea din California, au constatat niveluri semnificative de 4-MI în cinci branduri de Cola.

Din fericire, se pare că deja s-a găsit o soluţie pentru a rezolva această problemă, şi anume, în viitorul apropiat se va renunţa la acest colorant.

Foto (sursa)

marți, 22 februarie 2011

Te-ar interesa articolele despre Homeopatie?

După ce am scris articolul de ieri, mi-a venit ideea să încep să scriu mai des articole despre homeopatie, văzând că în Europa tot mai multă lume îşi îndreaptă atenţia către aşa numita "medicină alternativă". Din câte ştiu şi cunosc, şi la noi în ţară lumea a început să-şi îndrepte atenţia spre homeopatie, dar încă procentul este destul de mic, şi asta datorită lipsei de informare.

Aşa că, pentru a mă lămuri dacă lumea e interesată de aşa ceva, apelez la voi, cititorii acestui blog. Mai exact,  vreau să ştiu dacă voi sunteţi interesaţi de tratamentele şi terapiile homeopatice şi doriţi ca aici, pe acest blog, să găsiţi informaţii utile cu privire la acestea? În funcţie de răspunsurile pe care le voi primi, voi lua şi eu o decizie. Contez pe voi!


luni, 21 februarie 2011

Sondaj: Tot mai mulţi pacienţi cred în Homeopatie

Conform unui sondaj online realizat de compania de asigurări de sănătate BKK, principalele motive ale utilizării de medicamente homeopatice sunt buna toleranţă şi teama de efectele adverse ale medicamentelor convenţionale.

Studiul, a fost realizat la sfârşitul anului trecut, în Germania, iar la el au participat 2181 de pacienţi, utilizatori ai internetului. Să vedem ce rezultate s-au obţinut:

  • 68,3% au indicat faptul că au urmat un tratament homeopat, atât ei cât şi membrii familiei lor. 78% dintre aceştia au luat medicamente homeopatice sub formă de globule.
  • 83% au declarat că au încredere în eficacitatea terapeutică a tratamentului homeopat şi în medicamentele homeopatice.
  • 50,4% au fost foarte mulţumiţi de eficacitatea terapeutică şi tolerabilitatea medicamentelor, iar 30,8% au fost doar mulţumiţi.
  • 67% au declarat că utilizează medicamente homeopatice datorită toleranţei bune a medicamentului şi datorită lipsei efectelor secundare a acestora în comparaţie cu medicamentele convenţionale.
  • 37,6% sunt îngrijoraţi de faptul că medicamentele convenţionale pot fi dăunătoare sănătăţii.

    duminică, 20 februarie 2011

    Gata, s-a găsit "buba" din sănătate!

    Ascultaţi mai jos... ştire!


    Na, aţi văzut unde se duc banii din sănătate?! În loc să se cumpere medicamente şi aparatură medicală de suma "exorbitantă" de 24.000 lei, s-a întreţinut o bătrână, un suflet de om! 

    Să fim serioşi! Chiar crede cineva că banii aceia sunt foarte importanţi pentru sistemul sanitar românesc?! Eu unul, nu cred.

    Deci vă daţi seama unde am ajuns ca naţiune?! Am ajuns să ne plângem că statul a cheltuit 24.000 lei în 5 ani, adică 240 milioane lei vechi, cu întreţinerea unui om, dar nu vedem şi nu spunem cum se fură milioane şi milioane de euro. Fix ăştia 24.000 lei sunt importanţi!

    E adevărat, bătrâna nu avea ce căuta în spital, mai ales că nu era bolnavă, dar ce să fi făcut cu ea?! Să-i fi dat drumul pe stradă să moară?

    Nu e normal ca bătrânii să stea în spital ca într-un azil, dar acum să nu exagerăm şi să venim să spunem că ei sunt povară pentru statul român. Că nu e aşa! Nu ei sunt "găurile" unde se duc banii noştrii, ci altundeva e problema.

    Mouse Ce Îţi Spune Cum Stai Cu Sănătatea + Poze

    Oamenii de ştiinţă de la Charite din Berlin, au dezvoltat un aparat, asemănător unui mouse, ce poate să calculeze starea de sănătate, mai exact arată dacă duci un stil de viaţă sănătos sau nesănătos.

    Cum funcţionează aparatul? 

    După cum am spus, aparatul este de forma unui mouse de computer, dar practic, este un scanner ce transmite un fascicol de lumină la nivelul pielii, iar pe baza backscattering-ului (reflectarea fascicolului de lumină de la nivelul pielii) aparatul măsoară nivelul de anti-oxidanţi, vitamine şi oligoelemente din organism.

    Dacă aparatul înregistrează un nivel scăzut de anti-oxidanţi, vitamine şi oligoelemente, se poate deduce că persoana respectivă adoptă un stil de viaţă nesănătos. Toate aceste elemente, au rolul de a combate radicalii liberi din organism, radicali ce sunt incriminaţi în favorizarea apariţiei altor boli, cum ar fi diabetul, cancerul sau îmbătrânirea prematură a pielii.

    Influenţe negative, cum ar fi fumatul, alcoolul, alimentele grase, somnul prea puţin, stresul, precum şi radiaţiile UV pot reduce valoarea de anti-oxidanţi din organism.

    În prezent, aparatul va fi testat în cadrul unui proiect pilot cu 50 de studenţi din Kassel. Pentru început, tinerii vor fi chestionaţi cu privire la stilul lor de viaţă de trei ori pe săptămână, timp de 1 lună. Apoi, timp de 1 lună, tinerii vor lua prânzul împreună, vor fuma mai puţin şi vor consuma mai puţin alcool. După şase luni vor repeta măsurătorile, iar rezultatele se vor compara între ele. 

    Măsurând starea de sănătate a familiei cu ajutorul acestui aparat, va exista posibilitatea de a ne îmbunătăţi stilul de viaţa, atunci când este nevoie. 

    Aparatul se pare că va costa aproximativ 200 euro.

    Sursa: bild.de

    sâmbătă, 19 februarie 2011

    Băuturile Energizante Pot Fi Periculoase Pentru Copii

    Observ că tot mai mulţi tineri, dar în mod special copii, consumă din ce în ce mai mult băuturi energizante, astfel încât acestea au devenit parte din viaţa de zi cu zi a unora dintre ei. Desigur, energizantele au un gust plăcut, înlătură somnul şi oboseala, şi după cum le spune şi numele, dau energie, datorită compoziţiei pe care o au.

    Dar, din păcate persoanele ce consumă asemenea băuturi se expun unor riscuri în ceea ce priveşte sănătatea lor. Un studiu realizat de cercetătorii din Miami, a demonstrat că energizantele, dar mai exact ingredientele (taurina, cafeina, guarana), au proprietăţi toxice, ce la copii pot cauza probleme grave de sănătate.

    Astfel, o supradoză de energizant poate provoca spasm, accident vascular cerebral şi chiar moarte subită unui copil.

    De asemenea, energizantele sunt total contraindicate la copiii cu epilepsie, tulburări comportamentale şi la cei cu probleme cardiace.

    În concluzie, evitaţi pe cât posibil consumarea în exces a băuturilor energizante, deoarece pot deveni foarte dăunătoare pentru sănătate, iar pe lângă cele prezentate mai sus, energizantele mai pot afecta pancreasul, ficatul şi inima, astfel încât vă puteţi trezi peste noapte cu diferite boli.

    Sondaj EPSA: Pharmacovigilance - Keeping Our Eyes Open And Our Medicines Safe

    Pentru studenţii farmacişti!

    Dacă vreţi să vă spuneţi părerea despre importanţa Farmacovigilenţei şi despre maniera în care este abordată aceasta în programa Facultăţilor de Farmacie din România, o puteţi face accesând link-ul http://www.surveymonkey.com/s/phv.

    Sondajul durează maxim 5 minute şi este alcătuit din 14 întrebări, iar prin completarea lui puteţi contribui la conturarea unei imagini cât mai clare asupra nivelului de informare a studenţilor în ceea ce priveşte Farmacovigilenţa.

    Spor!

    PS: Informaţie primită pe mail.

    vineri, 18 februarie 2011

    Afacerile Mari Încep Cu Lucruri Mici...


    De ziua mea am primit de la iubita mea acest minunat set business de la Thierry Mugler, constând, după cum se vede, dintr-o servietă, un portofel şi un set format dintr-un pix şi un creion mecanic. De precizat, servieta şi portofelul sunt din piele!

    Acest set am spus că-l voi folosi atunci când voi fi farmacist cu acte-n regulă, dar astăzi mi-a venit o idee şi anume: dacă tot e set business, de ce să nu-l folosesc când voi avea propria mea afacere, nu?! Deci, acum am primit setul business, în curând voi avea şi diploma de farmacist, iar după... spuneţi voi ce urmează!

    Şi nu uitaţi, AFACERILE MARI ÎNCEP CU LUCRURI MICI!

    PS: Articol în care mă laud!

    Comprimatele Nu Ar Trebui Divizate

    Unii dintre noi, atunci când luăm pastile, în special comprimate, avem tendinţa de a le rupe, de a le împărţi în două părţi egale sau în mai multe. Motivul pentru care mulţi pacienţi recurg la acest obicei este acela că, ei consideră că nu au nevoie de întregul comprimat.

    Dar, ruperea unui comprimat poate afecta acţiunea acestuia, astfel că efectul farmacologic al acestuia este foarte mic, nul sau în unele cazuri pot apărea unele reacţii adverse. Să vedem ce se poate întâmpla atunci când rupem un comprimat:

    • prin ruperea comprimatului se pot forma fragmente mici care îşi pierd acţiunea terapeutică sau aceasta este foarte foarte redusă;
    • în comprimatele cu doză mică de substanţă activă, aceasta nu este distribuită uniform în toată tableta, astfel încât ruperea tabletei modifică dozajul.
    Ca să înţelegeţi mai bine ce am spus la punctul de mai sus, voi da un exemplu: să presupunem că avem o tabletă ce conţine 1 mg de substanţă activă. Aceasta nu este distribuită uniform în toată tableta. Să presupunem că într-o jumătate se găseşte 0,2 mg substanţă activă, iar în cealaltă jumătate 0,8 mg. Prin ruperea tabletei pe la jumătate vom obţine două părţi, una cu 0,2 mg s.a. şi una cu 0,8 mg s.a.

    Astfel, nu putem considera că dacă rupem o astfel de tabletă pe la jumătate, vom lua 0,5 mg de substanţă medicamentoasă. Putem lua 0,2 sau 0,8 mg substanţă, astfel că substanţa activă va fi în doză prea mică, iar acţiunea va fi foarte slabă, iar efectul va întârzia să apară.
    • unele comprimate pot avea o structură stratificată, astfel încât eliberarea de substanţă va avea loc treptat. Prin rupere se distrug aceste straturi, astfel încât eliberarea substanţei active nu va mai avea loc acolo unde trebuie.
    De exemplu, comprimatele enterice sunt destinate a se dizolva şi elibera substanţa activă la nivelul intestinului subţire. Distrugerea stratului ce protejează comprimatul de acţiunea acidului clorhidric din stomac duce la dizolvarea comprimatului la acest nivel, făcând ca acesta să nu mai ajungă în intestin. De asemenea dizolvarea unui comprimat, destinat a se dizolva la nivel intestinal, la nivel gastric poate duce la iritarea mucoasei stomacului.
    • unele comprimate pot avea un înveliş protector, ce protejează conţinutul de lumină, umiditate şi alţi factori ce pot degrada medicamentul. Distrugerea acestui înveliş prin ruperea comprimatului poate duce la alterarea medicamentului. Administrarea unui medicament alterat poate provoca reacţii adverse pacientului sau poate pune viaţa acestuia în pericol.
    Chiar dacă unele comprimate au trasate pe la mijloc linii ce separă medicamentul în două părţi, acestea nu sunt întotdeauna destinate uşurării ruperii comprimatului, ci în cele mai multe cazuri sunt aplicate pentru a putea diferenţia mai uşor medicamentele.

    Pentru ca pacientul să ştie dacă este permisă sau nu împărţirea (ruperea) comprimatului, Uniunea Federală a Asociaţiei Farmaciştilor din Germania a propus ca pe prospectul fiecărui medicament să fie indicată această informaţie.

    Dar până când va fi scris pe prospect dacă putem sau nu să rupem un comprimat, de recomandat ar fi să nu rupem medicamentul din proprie iniţiativă, ci doar atunci când medicul sau farmacistul ne recomandă acest lucru.

    Foto © von Medical Tribune

    joi, 17 februarie 2011

    Parlamentul European Doreşte Să Protejeze Populaţia De Medicamentele Contrafăcute

    Cumpărarea de medicamente de pe internet este de multe ori preferată de pacienţi, deoarece este comodă şi de multe ori medicamentele se pot cumpăra la un preţ mai mic decât în farmacia comunitară. Dar, din păcate acest sistem nu oferă o siguranţă în ceea ce priveşte medicamentul cumpărat. Ca să mă exprim mai exact, medicamentele cumpărate de pe internet pot fi contrafăcute.

    La noi în ţară, eu unul nu am auzit încă de asemenea cazuri, dar în Europa se pare că se practică vânzarea de medicamente contrafăcute pe internet. Ca urmare, Parlamentul European se va implica în combaterea acestei practici prin înăsprirea legislaţiei în ceea ce priveşte distribuirea de medicamente online.

    Parlamentul UE de la Strasbourg, a votat ieri, 16 februarie o lege prin care impune farmaciilor online să adopte un logo clar, care poate să fie deosebit cu uşurinţă de logo-urile farmaciilor online false, care vând medicamente contrafăcute. Din păcate această lege se va aplica integral abia din 2016.

    Un studiu făcut în 2010 de compania Pfizer a arătat că anual în Europa se vând medicamente contrafăcute în valoare de aproximativ 10,5 miliarde euro. Media europeană de persoane care cumpără medicamente contrafăcute este de 21%.

    Cele mai frecvent cumpărate medicamente de pe internet sunt analgezicele, anticanceroasele, viagra, medicamente hipocolesterolemiante sau antibioticele. Ca urmare aceste medicamente sunt şi cele mai falsificate. Acestea sunt de cele mai multe ori ineficiente, deoarece conţin substanţa activă în doză prea mică sau prea mare, iar după cum ştiţi, o doză prea mare de substanţă activă poate pune de cele mai multe ori viaţa pacientului în pericol.

    Alte măsuri ce se doresc a fi implementate pentru combaterea vânzării de medicamente contrafăcute sunt aplicarea unei holograme pe ambalaj, pentru diferenţierea acestora de cele false şi aplicarea unui cod de bare, care odată scanat va arăta dacă medicamentul este unul original. De fapt acest cod, va arăta cu precizie toate etapele prin care medicamentul l-a parcurs de la fabricare până la vânzare.

    Până se vor introduce toate aceste regelemntări, de recomandat ar fi să evităm cumpărarea medicamentelor de pe internet. Dar, dacă totuşi vă hotărâţi să cumpăraţi medicamente online, trebuie să fiţi atenţi la ceea ce cumpăraţi!

    Prudenţă mare!

    marți, 15 februarie 2011

    Un Copil Cu 26 De Degete Demn De Cartea Recordurilor

    Un copil din Birmania, născut în noiembrie 2009, este demn de Cartea Recordurilor. La naştere, medicii i-au descoperit băiatului 14 degete la picioare şi 12 la mâini. Intrarea în Cartea Recordurilor se poate face doar dacă mama copilului îşi dă acceptul.

    Polidactilia poate să apară ca urmare a unor mutaţii genetice în structura ADN, astfel, doar o mică modificare a genei răspunzătoare de creşterea şi numărul degetelor poate duce la apariţia polidactiliei. Şi în acest caz, medicii bănuiesc că ar fi vorba tot de o mutaţie genetică.

    Haramb Ashok Kumthekar este un indian care a cerut să fie înregistrat în Cartea Recordurilor tot pe motivul că are 26 de degete (14 la picioare şi 12 la mâini), dar oficialii Guinness Buch au respins cererea, pe motiv că unele degete au crescut împreună.


    Momentan, deţinătorul recordului este Devendra Harne, un băiat din India, ce are 25 de degete: 12 degete la mâini şi 13 la picioare.


    (Foto 1: The Telegraph)

    duminică, 13 februarie 2011

    Pentru Voi Cititorii... Am Pregătit Un Sondaj

    Pentru voi cei care citiţi acest blog, pentru voi ce care ajungeţi aici pentru a căuta răspunsuri la diferite probleme, pentru voi ce care citiţi pentru a vă informa sau pentru voi cei care ajungeţi aici din întâmplare, am pregătit un mic sondaj.

    Acest sondaj l-am făcut pentru a vedea unde mă situez la ora actuală cu blogul. Totodată, cu ajutorul acestui sondaj voi încerca să realizez profilul aproximativ al cititorului blogului de student farmacist. Sondajul este conceput de mine şi este alcătuit din 10 întrebări simple, a căror completare nu durează mai mult de 5 minute.

    Sondajul este foarte important pentru mine, deoarece îmi va arăta interesele cititorilor, ce fel de informaţii îşi doresc de la acest blog, iar de aici pot să-mi dau seama în ce direcţie trebuie să-mi continui munca începută cu acest blog. În urma sondajului pot vedea punctele slabe şi punctele bune ale blogului.

    Aşa că, dacă vrei să-ţi spui părerea sau ce aştepţi de la blogul studentului farmacist, o poţi face completând acest formular sau dând click pe banner-ul din bara din dreapta cu SPUNE-ŢI PĂREREA DESPRE BLOG!

    Vă mulţumesc pentru seriozitate şi timpul acordat!

    PS: Promit să vin şi cu rezultatele sondajului!

    (Foto: sursa)

    sâmbătă, 12 februarie 2011

    Otita Medie: Tratamentul Cu Antibiotice Reduce Gravitatea Şi Durata Bolii

    Un studiu realizat în SUA, a demonstrat că tratamentul cu antibiotice la copiii cu otită medie a avut ca rezultat o scădere a numărului de zile de boală. 

    La studiu au participat 291 copii diagnosticaţi cu otită medie, cu vârsta cuprinsă între 6 - 23 luni. Ei au fost trataţi în mod aleatoriu timp de zece zile, fie cu amoxicilină/acid clavulanic, fie cu placebo.

    Rezultate:
    • În grupul tratat cu antibiotic, simptomele în a doua zi de tratament s-au diminuat cu 20%, iar în a şaptea zi simptomele s-au diminuat cu 67%.
    • În grupul tratat cu placebo, simptomele s-au diminuat cu 14% în a doua zi, respectiv cu 53% în a şaptea zi de tratament.
    După cum se observă, rezultatele în cazul grupului tratat cu antibiotice au fost puţin superioare faţă de rezultatele grupului de copii tratat cu placebo, dar nu suficient de superioare pentru a putea considera terapia cu antibiotice ca fiind una de primă alegere în otita medie.

    Copiii trataţi cu antibiotice au prezentat câteva reacţii adverse în cursul terapiei cu antibiotice, printre care cele mai frecvent semnalate au fost diareea şi dermatita de scutec.

    Simptome otită medie:
    • durere la nivelul urechii;
    • febră şi frisoane;
    • senzaţie de ureche înfundată, plină, presiune în ureche;
    • diminuarea auzului;
    • din ureche curge o secreţie subţire de culoare galbenă;
    • congestie nazală (nas înfundat);
    • ţiuituri, pocnituri în ureche;
    • greaţă, vărsături, lipsa poftei de mâncare, diaree;
    • ameţeli;
    • agitaţie;
    • probleme de echilibru şi de dormit.
    În cazul otitei medii se recomandă în general un tratament simptomatic, constând din ibuprofen sau paracetamol de 3-4 ori pe zi, pentru a reduce febra, durerea şi inflamaţia. De asemenea este recomandată folosirea picăturilor de nas.

    La antibiotice se apelează doar în cazurile severe de otită medie şi doar după un consult amănunţit din partea specialistului ORL. După cum aţi văzut, cel mai prescris antibiotic în această situaţie este amoxicilina, care se foloseşte pentru a distruge bacteria ce provoacă infecţia.

    Reţineţi! În cazurile uşoare de otită medie, NU este recomandat a se apela la antibiotic, de preferat este tratamentul simptomatic!

    (Foto: © by PZ)

    vineri, 11 februarie 2011

    Putem Învăţa Din Greşeli

    Probabil aţi auzit ştirea despre farmacistul din America care a dat din greşeală o pastilă ce poate provoca avort, unei femei însărcinate. Dacă nu aţi auzit, puteţi urmări video-ul de mai jos:


    Este vorba despre metotrexat, un medicament antineoplazic (se foloseşte pentru tratarea cancerului), care administrat la femeia însărcinată poate provoca avort, iar fătului îi poate provoca unele malformaţii foarte severe, care pot duce la decesul acestuia.

    Din această întâmplare nefericită, pot trage câteva concluzii:
    1. Ca să fi un bun farmacist, trebuie să ştii absolut tot despre medicamentul cu care lucrezi. Ca să şti totul despre acel medicament, trebuie să studiezi. Deci...
    2. Teoria rămâne baza! 
    3. Ca să fi mereu performant, trebuie să ai o concentrare constantă pe toată durata orelor de muncă. Altfel, rişti să faci confuzii, confuzii ce duc de obicei la greşeli.
    4. Să încerci să comunici cât mai mult cu pacientul. Astfel, poţi afla lucruri foarte importante despre pacient, ceea ce duce la administrarea medicamentului potrivit afecţiunii sale şi eviţi întâmplările nedorite.

    Fertilitate Şi Sarcină: Acidul Folic Este Adesea Dozat Greşit Sau Administrat Prea Târziu

    Într-o sarcină acidul folic trebuie luat la timp şi într-un dozaj adecvat pentru a putea preveni defectele de tub neural şi alte malformaţii ce pot apărea la nou-născut.

    În urma unui studiu făcut de Technischen Universität München, s-a ajuns la concluzia că, în ceea ce priveşte administrarea de acid folic, viitoarele mame iau prea târziu acidul folic. De asemenea, chiar dacă iau acid folic, acestea îl iau în doză prea mare sau prea mică.

    85% dintre femeile însărcinate chestionate au declarat că iau suplimente cu acid folic, din acestea doar o treime au respectat recomandarea de a utiliza 400 ug (micro-grame) acid folic zilnic înainte cu patru sămptămâni de debutul sarcinii.

    Acidul folic joacă un rol foarte important în formarea celulelor şi în procesele de diviziune celulară din organismul uman, astfel că, o lipsă de acid folic în timpul sarcinii poate duce printre alte defecte şi la defecte de tub neural la copil.

    Tubul neural este o structură ce începe să se dezvolte din a doua - a treia săptămână de sarcină, iar din această structură se va dezvolta sistemul nervos central (SNC) şi sistemul nervos periferic al copilului. Tubul neural se închide în a patra săptămână de sarcină, moment care de obicei coincide cu aflarea de către femeie că este însărcinată. Prin urmare, utilizarea profilactică de acid folic înainte de sarcină este recomandată, mai ales la femeile care doresc să rămână însărcinate.

    Astfel, se recomandă:
    • 400 ug acid folic sintetic zilnic, înainte cu 4 săptămâni de debutul sarcinii;
    • aport de 400 ug/zi acid folic din alimentaţie, tot înainte cu 4 săptămâni de debutul sarcinii;
    Deci se recomandă un aport total zilnic de 800 ug acid folic/zi.
    • în timpul sarcinii se recomandă 600 ug/zi folat, din alimente;
    • şi 400 ug/zi acid folic sintetic (din suplimente alimentare) - cel puţin în primele 12 săptămâni de sarcină.
    Aşadar, în timpul sarcinii se recomandă un aport zilnic de acid folic de 1000 ug.

    În concluzie, pot spune că femeile ce doresc să rămână însărcinate trebuie să consulte medicul ginecolog pentru ca acesta să le poată recomanda din timp ce suplimente trebuie să utilizeze, în ce doze şi pe ce perioadă de timp, tocmai pentru a evita defectele descrise mai sus, defecte ce pot pune viaţa copilului în pericol.

    joi, 10 februarie 2011

    Fără Ei Nu Ne-am Putea Trata

    Şi nu uitaţi, aceşti oameni nu există doar în România, pentru că în România este sărăcie, există în toată lumea!

    Băuturile Carbogazoase Dietetice Cresc Riscul De AVC

    În urma unui studiu efectuat pe 2.564 persoane, s-a constatat că băuturile carbogazoase dietetice cresc riscul de accident vascular cerebral (AVC) cu până la 61%.

    În cadrul studiului, participanţii au precizat tipul de băuturi carbogazoase dietetice pe care le consumă şi cantitatea în care consumă aceste băuturi. În funcţie de răspunsurile lor, voluntarii au fost grupaţi în şapte categorii: de la cei care nu consumau niciodată băuturi carbogazoase dietetice la cei care beau cu moderaţie (de la 1 la 6 doze pe zi) şi până la cei care beau zilnic (cel puţin o dată pe zi).

    Timp de nouă ani, grupul de voluntari a fost monitorizat. În această perioadă s-au înregistrat 559 accidente vasculare, atât atacuri cerebrale ischemice (datorită unui cheag de sânge care a obturat vasul) cât şi hemoragice (vasul sanguin s-a rupt provocând hemoragie).

    Alţi factori de care s-a ţinut cont în acest studiu au fost: vârsta, sexul, originea etnică, fumatul, stilul de viaţă (activ sau sedentar), consumul de alcool şi regimul alimentar.

    (sursa imagine)

    miercuri, 9 februarie 2011

    Unde Ne E Industria De Medicamente?

    În timp ce învăţam pentru examenul de ieri, de la materia numită Industria şi Biotehnologia Medicamentului, mi-a venit în minte o întrebare. Şi anume: La ce mai facem noi materia asta, când România nu mai are aproape nici-un fel de industrie a medicamentului?

    Să nu credeţi că nu mi-a plăcut materia! Din contră, am găsit-o foarte interesantă, păcat că nu am avut mai multe zile pentru a o studia mai în amănunt, dar mi s-a părut aşa o ... ironie... eu învăţ procese industriale, dar în ţara asta se desfinţează tot ceea ce înseamnă industrie. 

    Au mai rămas ceva urme de fabrici, cu câteva linii de producţie, la Cluj, la Iaşi, în rest s-a distrus totul!

    În România s-ar putea foarte bine trăi, ar putea fi medicamente în spitale şi în farmacii la un preţ mai mic decât cel actual, dar cu condiţia să facem în ţară medicamentele. Nu trebuie să producem medicamente de ultimă generaţie, ci medicamente de "mâna a doua" dacă le pot spune aşa. Oricum, în România se comercializează medicamente de "mâna a doua", nu de ultimă generaţie, să nu credeţi că avem ultimele medicamente descoperite! Am putea cumpăra linii de producţie şi licenţe şi le-am face aici la noi, dar NU SE VREA!

    În oraşele mari, precum Timişoara, Braşov, Constanţa s-ar putea face asemenea fabrici, personal (farmacişti) care să muncească s-ar găsi uşor. Totodată, cu aceste fabrici s-ar da de muncă la absolvenţii de farmacie şi s-ar mai rezolva o problemă, cea a locurilor de muncă. Dar ...

    Nu se vrea domle', pur şi simplu nu se vrea! Şi oamenii suferă...

    vineri, 4 februarie 2011

    "Ghidul Otrăvurilor" Ca Aplicaţie Smartphone

    Nu mă pricep eu prea bine la telefoane, Smartphone, Android şi alte gadget-uri şi denumiri din astea de ultimă generaţie, dar astăzi am găsit o aplicaţie foarte interesantă ce se poate instala pe Smartphone şi pe telefoanele Android.

    Aplicaţia se numeşte "Ghidul Otrăvurilor" (în traducere)! Acest ghid include o listă în ordine alfabetică cu 190 de substanţe toxice, precum şi o listă cu 60 de plante otrăvitoare. Tot această aplicaţie oferă "consiliere" cu privire la înţepăturile de viespi, albine şi meduze.

    Să vedem la ce este folositoare această aplicaţie? De exemplu, dacă copilul dumneavoastră a înghiţit din greşeală clor, cu această aplicaţie puteţi să vedeţi dacă e bine sau nu să-i provocaţi copilului voma. Astfel, aplicaţia este foarte utilă în situaţii de acest gen, oferindu-ţi cele mai bune sfaturi şi informaţii cu privire la problema pe care o ai în acel moment legată de substanţe toxice, înţepături de albine, viespi sau meduze.

    Aplicaţia rulează, din câte am înţeles eu, pe Smartphone şi pe telefoane Android şi poate fi descărcată de pe  iTunes App Store pentru un preţ de 3,99 Euro.

    marți, 1 februarie 2011

    Două Despre Antibiotice

    Căutând astăzi (ieri) pe internet, am dat de un sondaj privind consumul de antibiotice în rândul românilor. Sondajul a fost realizat undeva pe la începutul anului 2010 şi evidenţiază consumul de antibiotice în rândul românilor în raport cu populaţia din UE. Dacă doriţi să vedeţi rezultatele intraţi aici!

    Nu despre rezultatele sondajului vreau să vorbesc, ci despre ceea ce cred românii despre antibiotice. Şi avem:
    1. 71% dintre români cred că antibioticele "omoară" viruşii. În primul rând corect spus ar fi: antibioticele distrug (omoară) virusurile! Deci reţineţi: virusuri, nu viruşi! Pentru că viruşi are calculatorul, iar virusuri au oamenii! Oricum ar fi, informaţia nu este corectă! Antibioticele nu distrug virusurile, ci distrug bacteriile! Deci le luăm în infecţii bacteriene! Reţineţi!
    2. 59% dintre români sunt de părere că antibioticele sunt "eficiente împotriva răcelii sau gripei". Fals! Am explicat mai sus că în infecţii cu virusuri (ex: gripa), antibioticele nu au nici-un efect! Cu atât mai puţin în răceală, unde din nou nu au absolut nici-un efect!
    Aşadar, chiar dacă românii cred că ştiu ce medicamente să-şi autoadministreze când suferă de o răceală sau o gripă, din sondaje reiese că nu prea se pricep în a-şi alege medicamentul potrivit şi nici la ce e bun acel medicament! 

    Automedicaţia în România încă ridică o problemă destul de mare, ce trebuie rezolvată cât mai rapid prin informarea populaţiei cu privire la efectele celor mai frecvent utilizate medicamente şi asupra modului corect de administrare a acestora. De asemenea trebuie explicat pe înţelesul tuturor riscul la care se supune o persoană atunci când îşi autoadministrează medicamente din proprie iniţiativă.