luni, 21 februarie 2011

Sondaj: Tot mai mulţi pacienţi cred în Homeopatie

Conform unui sondaj online realizat de compania de asigurări de sănătate BKK, principalele motive ale utilizării de medicamente homeopatice sunt buna toleranţă şi teama de efectele adverse ale medicamentelor convenţionale.

Studiul, a fost realizat la sfârşitul anului trecut, în Germania, iar la el au participat 2181 de pacienţi, utilizatori ai internetului. Să vedem ce rezultate s-au obţinut:

  • 68,3% au indicat faptul că au urmat un tratament homeopat, atât ei cât şi membrii familiei lor. 78% dintre aceştia au luat medicamente homeopatice sub formă de globule.
  • 83% au declarat că au încredere în eficacitatea terapeutică a tratamentului homeopat şi în medicamentele homeopatice.
  • 50,4% au fost foarte mulţumiţi de eficacitatea terapeutică şi tolerabilitatea medicamentelor, iar 30,8% au fost doar mulţumiţi.
  • 67% au declarat că utilizează medicamente homeopatice datorită toleranţei bune a medicamentului şi datorită lipsei efectelor secundare a acestora în comparaţie cu medicamentele convenţionale.
  • 37,6% sunt îngrijoraţi de faptul că medicamentele convenţionale pot fi dăunătoare sănătăţii.

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu