Noapte bună, dragi cititori!
miercuri, 18 mai 2011
Când nu se pot folosi anticoncepţionalele?
În mod evident, nu toată lumea, sau mai bine spus, nu toate femeile pot utiliza pilulele anticoncepţionale în condiţii de siguranţă sporită. În urma cercetărilor, s-au formulat câteva reguli care prezintă cazurile când femeile nu pot utiliza anticoncepţionale. Aceste sunt:
- credeţi că sunteţi deja gravidă;
- sunteţi fumătoare şi aveţi peste 35 de ani;
- sunteţi supraponderală;
- luaţi anumite medicamente;
Aveţi sau aţi avut:
- tromboză (cheaguri de sânge), în orice venă sau în artere;
- boli de inimă sau AVC (accident vascular cerebral);
- lupus eritematos sistemic;
- malformaţie cardiacă sau boli circulatorii, inclusiv HTA (hipertensiune arterială);
- migrene cu aură;
- cancer de sân, sau cancer de sân în ultimii 5 ani;
- afecţiuni ale vezicii biliare sau ale ficatului;
- diabet zaharat cu complicaţii.
Dacă sunteţi o persoană sănătoasă, fără una din afecţiunile prezentate mai sus sau alte afecţiuni care duc la interzicerea administrării anticoncepţionalelor şi nu fumaţi, puteţi utiliza anticoncepţionalele până la vârsta de 50 de ani. După această vârstă, este indicată alegerea unei alte metode de contracepţie.
Pentru a alege anticoncepţionalul cel mai potrivit şi pentru a beneficia de siguranţă în ceea ce priveşte administrarea anticoncepţionalului, este absolut necesar să vă adresaţi medicului dumneavoastră ginecolog!
luni, 16 mai 2011
Probleme tehnice
După cum aţi văzut, unii, nu toţi, farmacistul a încercat o mutare pe wordpress. :) A contactat serviciul unde are hosting, a instalat tacticos platforma wordpress, a făcut modificări, a importat articolele de pe vechiul blog şamd. Toate bune şi frumoase... !
Ba mai mult, scrie şi un articol unde anunţă că toate-s la locul lor, când ... căutând să vadă cum sunt articolele aşezate... dezamăgire... maximă. Nici-un articol nu era aşa cum trebuia să fie. De fapt, unele erau altele ba.
Ce să facă, ce să facă...? Decide să lase blogul pentru moment pe vechea platformă, adică aici, aici unde l-aţi cunoscut prima dată. :)
Aşadar, DECIZIE! Până în toamnă, cel puţin, blogul va rămâne aici! Din toamnă mai vedem. De fapt alta e decizia! Voi muta blogul pe altă platformă doar în momentul în care am un plan bine stabilit şi bine pus la punct. Adică, ce înseamnă asta? În primul rând tema blogului. Clar, trebuie să corespundă din toate punctele de vedere, şi aici mă refer la aspect, plugin-uri, widget-uri, optimizare SEO şamd.
În al doilea rând, timpul. Puteam să rămân pe wordpress ... dacă aveam timp. Dacă aveam timp să fac toate modificările de mai sus. Dar, după cum am spus şi ieri, "ăştia de la facultă mă stresează...", deci timp... ioc.
Ca urmare, a ieşit ce a ieşit, adică NIMIC! Acuma sper să nu mă criticaţi, ci din contră, să mă încurajaţi, iar dacă aveţi pricepere, răbdare şi chef puteţi chiar să-mi daţi sfaturi, ba chiar, dacă nu cer prea mult, să mă ajutaţi! :D Sper să ne reauzim aici pe blogul farmacistului, să mă citiţi cu aceeaşi plăcere ca înainte. Vă salut!
PS: A venit şi momentul, din blogosferă, în care mi-am dat seama că graba strică treaba!
sâmbătă, 14 mai 2011
Anti Ethanol 07 - un produs antimahmureală
În curând, fanii băuturilor bahice vor avea un motiv de bucurie! O companie din Cehia va lansa în curând pe piaţa farmaceutică din România un produs ce reduce mahmureala, deci, adio dureri de cap dimineaţa! :D Produsul se numeşte Anti Ethanol 07, şi este o băutură pe bază de plante ce ajută la reducerea problemelor apărute în urma consumului de băuturi alcoolice.
Cum te ajută Anti Ethanol 07?
- reduce problemele apărute în urma consumului de alcool;
- ameliorează simptomele de mahmureală, cum ar fi: durerile de cap, greaţă, ameţeli, capacitate redusă de concentrare şi oboseală;
- contribuie la protejarea ficatului de efectele negative ale alcoolului;
- sprijină procesul de degradare a alcoolului în ficat;
- accelerează eliminarea acetaldehidei, metabolitul toxic al alcoolului;
- induce o activitate sporită a enzimelor hepatice implicate în degradarea alcoolului;
- prezintă efect anti-oxidativ.
Anti Ethanol 07 a fost testat clinic şi aprobat de către Ministerul Sănătăţii din Republica Cehă, fiind deja prezent în ţări precum Anglia, Polonia, Germania şi Rusia.
vineri, 13 mai 2011
E de merinos, doamna!
Haideţi să vă povestec ce s-a mai întâmplat săptămâna asta în farmacie! :) Am vrut să vă povestesc ieri, dar bloggerul fu în renovări aşa că am lăsat-o pe azi.
Ţin să precizez că episodul de azi s-a petrecut miercuri, şi... :) este un fel de... caracteristică a mărcilor gramaticale de a exprima simultan mai multe unităţi de conţinut, cu integrarea sensurilor formativelor lexicale pentru obţinerea în final, a sensurilor propoziţiilor.
Ţin să precizez că episodul de azi s-a petrecut miercuri, şi... :) este un fel de... caracteristică a mărcilor gramaticale de a exprima simultan mai multe unităţi de conţinut, cu integrarea sensurilor formativelor lexicale pentru obţinerea în final, a sensurilor propoziţiilor.
La un moment dat, liniştea ce cuprindea întreaga farmacie a fost perturbată de o voce... ioi :)... nici nu ştiu cum să vă zic... de femeie ce spicuia (de la verbul to speak) un fel de română amestecată cu maghiară. Nu am văzut cine era şi nici nu ştiam despre ce e vorba, ba mai mult nici prin cap nu-mi trecea ce va urma...
Doamna (din uşă): Buna ziua, ioi... eu vorbeşte puţin româneşte, ioi... un moment vă rog!
La auzul cuvintelor nu vorbeşte bine româneşte, mi-am dat seama imediat că doamna este vecina noastră de la vest. În momentul în care a spus un moment vă rog, îmi închipuiam că este vorba de o urgenţă. Nici pe departe!
Farmacista: Da vă rog! Ce problemă aveţi?
Doamna: ioi... eu puţin vorbeşte româneşte, dar stai... Doamna! Eu vin de la Ungaria, Budapeşt. Am la mine un bucata de suport pat... e merinos... Doamna stai un moment! Eu nu vorbeşte bine româneşte!
Farmacista: ...
Doamna: Ieri, suport de pat, de merinos, fost la promoţia la Budapeşt. Igen! Suport de merinos, perina şi plapuma fost la promoţie... fost 8 milioane. Inţeles la mine?!
Farmacista: Da, dar nu... nu vrem... mulţumim!
Doamna: Doamna, stai puţin! Ieri un palpuma şi un perina fost la promoţie. Aici?!?!... (aici = astăzi)
Farmacista: Azi...
Doamna: Igen! Azi... plapuma, perina, suport de pat e la jumate preţ. Adica 4 ... Înţeles!
Farmacista: Am înţeles! Ieri au fost cu 8 milioane, astăzi sunt cu 4.
Doamna: Stai puţin doamna! Ioi... nu vorbeşte bine româneşte. Igen! Ieri 8, azi 4!
Farmacista: Da, am înţeles! Dar nu ne trebuie!
Doamna: Daca cumpăraţi una suport pat merinos cu 4, se primeşte una bonus.
Farmacista: Nu, nu ne trebuie!
Doamna: Doamna... e merinos, e de oaia! Nu transpira, nu uzat şi e foarte comoda la coloana, atunci când dormii pe ea... ţine coloana... in poziţia dreapta.
Farmacista: Da, am înţeles! Dar nu avem bani să cumpărăm.
Doamna: Stai puţin doamna! E la promoţia! Gereide sa vedeţi merinos!
...
Eu când am auzit gereide sa vedeţi merinos, mai gata să mă prăpădesc de râs. Nu din cauză că doamna amesteca limba română cu maghiara, ci pentru că ştiu câteva bancuri cu unguri şi cu lâna de merinos. Iar când am auzit-o, automat gându' la bancuri... Ca să nu mă vadă umflat de râs şi ca să nu mă fac de (unt) de cacao, am plecat în spate, în depozit...
Nu ştiu exact cum s-a terminat discuţia, dar ştiu că doamnele farmacist nu au cumpărat. Între timp în farmacie a venit şi o doamnă doctor ... vă puteţi imagina ce s-a intâmplat mai departe...?! :)
miercuri, 11 mai 2011
Prevenirea rinitei alergice cu Prevalin
Acum aproximativ o lună v-am povestit despre o posibilă cauză a apariţiei tot mai frecvente de alergii la polen. Şi am spus că cele mai frecvent întâlnite alergii la polen sunt febra fânului şi rinita alergică.
Pentru astăzi, vă propun să vedem cum ne putem proteja împotriva rinitei alergice. Spun să vedem (voi cititorii şi eu), deoarece se pare că şi eu prezint simptomele unei alergii sezoniere (febra fânului). Aşadar:
Ce este rinita alergică?
Rinita alergică este o inflamare a căilor nazale şi se manifestă datorită reacţiei sistemului imunitar la diferite particule (alergeni) din aer.
Există 2 tipuri de rinite alergice:
- Sezonieră - aşa-numita "febra fânului";
- Perenă - cea care persistă întreg anul.
Este declanşată de:
- polen (de la copaci, ierburi şi CO2)
- spori de mucegai
- acarieni din praf
- păr de animale etc.
Cum reacţionează organismul?
Faza incipientă - debutează cu rinoree (nas care curge), strănut, congestie nazală, mâncărimi ale nasului, ochilor şi gâtului, lăcrimarea ochilor.
Faza dezvoltată - respiraţie şuierătoare, somnolenţă, oboseală, tuse.
Produsul ce mi-a sărit în ochi şi pare a mă fi convins că este unul destul de bun este Prevalin spary. Ce mi-a plăcut din start la acest produs a fost faptul că este un preparat pe bază de plante, fără conservanţi, fără corticosteroizi şi antihistaminice, fără efecte secundare nocive, se eliberează fără prescripţie medicală şi acţiunea sa este dovedită clinic, lucru de altfel foarte important.
Prevalin se prezintă sub formă de spray nazal. În repaus conţinutul se găseşte în stare de gel, dar care după agitare devine lichid, formând după administrare un strat de gel protector împotriva alergenilor.
Cum se utilizează Prevalin?
Prevalin se foloseşte la primele semne de apariţie a simptomelor unei alergii, prin simpla pulverizare o dată saude două ori în fiecare nară, de 2-3 ori pe zi. Prevalin asigură o protecţie de aproximativ 4-6 ore la o administrare.
Prevalin mai poate fi folosit şi de către următoarele categorii de persoane:
- copii mai mari de 6 ani (Prevalin pentru copii)
- Femei gravide
- Femei care alăptează
- Persoanele care practică sportul, sportivi profesionişti.
De asemenea, pe lângă utilizarea sa în prevenirea rinitei alergice, Prevalin spary poate fi utilizat şi împreună cu un agent farmacoterapeutic în tratarea rinitei alergice.
Prevalin este disponibil în 2 variante:
Prevalin pentru adulţi (20 ml, 140 doze, 1 lună)
Prevalin pentru copii (20 ml, 280 doze, 2 luni)
Prevalin nu poate înlocui un produs farmacoterapeutic pentru a trata simptomele acute din timpul unei reacţii alergice, dar poate funcţiona ca o protecţie naturală preventivă sau ca un produs complementar în timpul şi după ce reacţia rinitei alergice s-a declanşat.
marți, 10 mai 2011
Lămuriţi-mă!
De ce atunci când întârzii şi intri într-o sală de curs, plină, în afara faptului că toată lumea, da' absolut toată lumea, întoarce capul să vadă cine e, mai sunt şi vreo câţiva, de obicei băieţi, care încep să hăhăie? Care-i ideea?!
Şi asta în condiţiile în care eşti un om serios, în majoritatea timpului punctual şi în general bine văzut de către aproape toată lumea. Lămuriţi-mă, că eu nu pot să înţeleg!
luni, 9 mai 2011
Fenobarbital pentru câine
În farmacie intră o doamnă cam la 45-50 de ani. Vine la ghişeu cu o reţetă în mână şi o întinde farmacistei. Farmacista o preia, citeşte, analizează şi întreabă:
Farmacista: Pentru dumneavoastră este fenobarbitalul?
Doamna: Da, pentru mine!
Farmacista: În cazul acesta, nu vă pot elibera reţeta. Vă trebuie reţetă verde.
În urmă cu o zi, aceeaşi doamnă a venit la farmacie cu o reţetă simplă pe care avea trecut tot fenobarbital. Cum fenobarbitalul se eliberează doar pe reţetă verde (în regim special), doamna farmacist a trimis-o înapoi pentru a veni cu reţetă verde.
Şi a venit! Cu reţetă verde! ... Dar pentru animale, de la veterinar!
...
Doamna: Păi ieri mi-aţi spus să vin cu reţetă verde! Şi am venit!
Farmacista: Păi e verde (un verde deschis), dar e de la veterinar. Dvs. vă trebuie de la medic. Pentru cine e reţeta?
Doamna: Pentru mine.
Farmacista: Atunci mergeţi la medicul dvs.!
Doamna: Dar lângă, la farmacie (lângă e farmacie veterinară) mi-a dat şi cu reţetă din asta.
Farmacista: Pentru dvs. sau pentru cine a-ţi luat?
Doamna: Pentru câine doamnă! Că are Parkinson.
Farmacista: Păi dacă e pentru câine, mergeţi la farmacia veterinară! Aici e pentru oameni!
Doamna: Păi nu e acelaşi medicament?
Farmacista: Ba, da! Dar nu avem voie să eliberăm medicamente pentru animale.
Doamna: Şi eu ce să fac?
Farmacista: Mergeţi la farmacia veterinară!
Doamna: Păi unde găsesc eu farmacie veterinară?
Farmacista: Sunt 3 aici lângă noi...
Parcă spusese că a luat medicamente de la farmacia de lângă...! Nu? :) Şi nu era mai simplu să spună că medicamentul e pentru câine? Întreb şi eu!
Of of, aşa-i când îţi iubeşti pet-ul! :D
duminică, 8 mai 2011
Lipsa vitaminei D în copilărie duce la anemie
Tot aud că vitaminele la copii nu sunt bune, că trebuie administrate doar în cazuri excepţionale, că altfel pot face mai mult rău decât bine şamd. Dar uitaţi că nici fără vitamine nu e bine! Nu poţi determina cu exactitate când un copil are nevoie de vitamine, şi mai ales de ce fel de vitamine. Eventual îţi dai seama de acest lucru când deja simptomele sunt vizibile.
Bine, acum să nu trecem în extrema cealaltă, să-l îndopăm cu vitamine, doar de frica apariţei unor boli. Cel mai bine este să-i asigurăm o alimentaţie şi o vitaminizare corespunzătoare vârstei. Pentru a face aceste două lucruri ca la carte, părinţii trebuie să ceară sfatul unor medici pediatrii, nutriţionişti şi nu în ultimul rând farmaciştilor, totul pentru a primi cele mai bune, competente şi de încredere sfaturi.
Să revenim la titlu. Cerecetătorii de la Centrul de Copii John Hopkins din Baltimore, Maryland, au ajuns la concluzia că nivelurile scăzute de vitamina D în copilărie joacă un rol important în dezvoltarea şi apariţia anemiei. Cercetătorii au ajuns la acestă concluzie după ce au luat în teste un număr de 9400 copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani.
Rezultatele au arătat că un nivel mai mic de 20 ng de vitamina D/ml duce la scăderea valorilor hemoglobinei, iar riscul de anemie creşte cu aproximativ 50%, în comparaţie cu copii la care nivelul de vitamina D este de 20 ng/ml sau mai mare.
sâmbătă, 7 mai 2011
Muşcătura de căpuşă
Alaltăieri, evident la farmacie, am avut parte de un caz mai deosebit, mai exact este vorba de un caz de muşcătură de căpuşă. Da, a fost pentru prima dată când am văzut un asemenea caz! Deci, premieră! :) Acuma, nu vă gândiţi că este ceva ieşit din comun, dar... aşa... ca idee!
Dialogul:
Pacientul: Bună ziua! Am fost muşcat de căpuşă. Am încercat să o scot singur punând focul de la brichetă pe ea, dar capul a rămas sub piele. Ca urmare, am fost la medic pentru o mică intervenţie.
Farmacista: În ce zonă va muşcat?
Pacientul: De coapsa piciorului.
Farmacista: În afară de intervenţie medicul va mai făcut ceva?
Pacientul: Da, un vaccin. Nu ştiu cu ce!
Farmacista: Antitetanic?
Pacientul: Da, da...
Farmacista: Tratament va dat?
Pacientul: Da, am reţetă.
...
Pe reţetă avea scris Oxacilină, un antibiotic din clasa penicilinelor, cu acţiune bactericidă şi spectru similar penicilinei G, dar cu câteva deosebiri:
- acţiune pe stafilococi penicilinazosecretori;
- activitate mai redusă (de 10-100 ori) faţă de ceilalţi germeni sensibili la penicilina G (streptococi, pneumococi);
- rezistenţa bacteriană se dezvoltă lent şi este încrucişată cu alte peniciline antistafilococice.
Oxacilina poate fi administrată ca tratament profilactic (prevenţie) în muşcătura de căpuşă, pentru a preveni infecţiile, cum ar fi: boala Lyme sau meningoencefalita.
Cu rezultate mult mai bune în tratamentul profilactic al muşcăturii de căpuşă se poate utiliza Doxiciclina. Doxiciclina face parte din clasa tetraciclinelor şi are un spectru mult mai larg de acţiune asupra bacteriilor în comparaţie cu Oxacilina.
Deci, eu unul aş fi recomandat ca în loc de Oxacilină să utilizeze Doxiciclina.
Farmacista: Aţi fost undeva în excursie, de va muşcat?
Pacientul: Nu! Aici în Timişoara.
...
Atenţie! Căpuşele pot sta ascunse în iarbă sau blana animalelor (câini, pisici, şobolani etc.). Iar cum în Timişoara sunt câini vagabonzi suficient de mulţi, sunt toate şansele ca animăluţul să fi fost în prealabil pe un câine. Deci, riscul de infecţie e destul de mare! Problema e că, aceste căpuşe pot transmite uneori boli foarte grave (boala Lyme sau menigoencefalita), care în unele cazuri pot duce şi la deces.
Aşadar, atenţie mare în această perioadă pe unde vă plimbaţi! Evitaţi pe cât posibil plimbările prin iarbă mare (parcuri, păduri, stâni de oi etc)!
Câteva poze cu căpuşe:
joi, 5 mai 2011
Un nou preparat în tratamentul astmului
Un nou medicament pentru tratarea astmului se pare că va intra în curând pe piaţa farmaceutică din Europa. Este vorba de Fixkombi, un preparat inhalator bazat pe o combinaţie de fluticazonă (corticosteroid) şi formoterol (beta-2-simpatomimetic) ce contribuie la îmbunătăţirea terapiei astmului bronşic.
În studiile clinice ce au avut loc pentru testarea eficacităţii acestui preparat, s-a observat că eficacitatea acestei combinaţii este asemănătoare cu cea a combinaţiei fluticazonă-salmeterol. Îmbunătăţirea simptomelor de astm, a calităţii vieţii, cât şi frecvenţa exacerbării simptomelor au fost similare pentru ambele preparate.
Totuşi, combinaţia fluticazonă plus formoterol s-a dovedit a avea un efect bronhodilatator mult mai rapid decât combinaţia fluticazonă-salmeterol, ceea ce-o face mult mai utilă în crizele de astm. În plus, s-a observat şi o îmbunătăţire a funcţei pulmonare după 12 săptămâni de tratament.
Astfel, această combinaţie, dintre un corticosteroid inhalator deosebit de puternic şi un beta-2-simpatomimetic cu acţiune rapidă şi de lungă durată, îmbunătăţeşte tratamentul astmului bronşic, iar controlul exacerbării simptomelor şi calităţii vieţii pacienţilor sunt mult îmbunătăţite.
Din nou, am neplăcerea să vă anunţ că nu deţin nici-o informaţie cu referire la data apariţei acestui produs pe piaţa farmaceutică din România.
Ordin: Mă sunaţi între 8 şi 9!
Un domn, la vreo 1,60 (maxim) înălţime intră hotărât în farmacie, şi cu o voce apăsată adresează un: Bună ziua! Aveţi medicamente?
Eu în gând: Nu, aici e aprozar!
El: Am reţetă!
O dă la farmacistă şi se aşează pe scaunul din farmacie într-o poziţie care sfida orice urmă de respect.
Între timp farmacista citeşte reţeta şi întreabă: Tanakan sau Bilobil?
El: T-A-N-A-K-A-N! (cu o voce apăsată şi plină de aroganţă)
În tot acest timp în farmacie au mai intrat 3 persoane: o mamă cu un copil mic, o bătrână şi un domn prezentabil. Băbuţa a ocupat celălalt scaun din farmacie, domnul a rămas în picioare, iar femeia cu plase plus copil în braţe, la fel, în picioare.
El (de pe scaun): Da, ce staţi doamnă în picioare? Ocupaţi un loc pe calorifer, că e liber!
...
Farmacista: Abia mâine aducem medicamentul X! Veniţi mâine după el?
El: Păi să mă sunaţi!
Farmacista: Nu mai bine sunaţi dvs.?
El: Sun! La 8 e bine?
Farmacista: Nu are rost să sunaţi aşa devreme. Sunaţi pe la 12!
El: Păi în cazul ăsta mă sunaţi voi!
Farmacista: Bine, vă sunăm!
El: Dar doar între 8 şi 9! Că în rest nu răspund! Nu sunt acasă în rest. Sunt pensionar, am timp să mă plimb, deci să nu mă sunaţi! Dacă vreţi să mă sunaţi, v-am spus... între 8 şi 9! Nu mai repede, nu mai târziu. Aţi înţeles!
Farmacista: Bine, o să vă sunăm!
De precizat că domnul arogant şi aprig la glas este fost MAI-ist. Concluzie trasă după vizualizarea reţetei.
Deci, concluzie: Dacă este vorba de un ORDIN, atunci ... EXECUTAREA!
miercuri, 4 mai 2011
Din Farmacie...
De astăzi am decis să fac o nouă categorie pe blog, unde să vă povestesc întâmplări din farmacia unde fac practică sau din alte farmacii pe unde mă perind sau pe unde o să mă perind. Totul din simplul motiv, pentru că e de unde...
Am să vă povestesc întâmplări haioase sau mai puţin haioase cu pacienţi sau chiar cu noi farmaciştii, cazuri deosebite de unde putem trage concluzii şi de unde putem învăţa lecţii, într-un cuvânt cazuri ce merită povestite. Nu vreau să credeţi că vreau să râd de pacienţi, ci pur şi simplu vreau să vă povestesc ce se întâmplă într-o farmacie. Doar atât!
Desigur, confidenţialitatea pe acest blog este la ea acasă! Aşadar, nu voi face public nici-un un nume de pacient sau coleg.
Categoria se va numi: "Din Farmacie"!
Sper să vă placă!
marți, 3 mai 2011
Probioticele ameliorează simptomele din Sindromul de Colon Iritabil
Într-un studiu desfăşurat în comun de către cercetătorii din Milano şi München (Aliment Pharmacol Ther 2011; 33: 1123–1132), s-a arătat că pacienţii ce consumă preparate pe bază de "Bifidobacterium bifidum" pe o perioadă de mai multe săptămâni, beneficiază de o ameliorare semnificativă a simptomelor din sindromul de colon iritabil.
La studiu, au participat 122 pacienţi cu simptome uşoare până la moderat-severe de colon iritabil. Ei au primit timp de 4 săptămâni capsule ce conţin bacterii "Bifidobacterium bifidum" sau placebo.
Pentru a evalua rezultatele, cercetătorii au stabilit o scară de evaluare a simptomelor de colon iritabil de la 0 la 7. În cazul pacienţilor ce au primit capsule cu "Bifidobacterium bifidum" simptomele au scăzut cu 0,88 puncte, iar în cazul celor ce au primit placebo simptomele au scăzut doar cu 0,16 puncte. Pentru a calcula aceste valori, cercetătorii au făcut media rezultatelor obţinute pe fiecare simptom în parte. De exemplu:
- pentru durere şi senzaţie de disconfort (0,82 probiotic vs. 0,18 placebo);
- pentru senzaţia de balonare (0,92 probiotic vs. 0,21 placebo);
...
În cazul tratamentului cu probiotic pe bază de "Bifidobacterium bifidum", rezultatele încep să apară după 14 zile de tratament.
Din ce cunosc până în prezent, nu există un tratament concret pentru această afecţiune, există doar tratament simptomatic. Însă, în urma acestor rezultate obţinute, se pare că se pun bazele unei noi strategii promiţătoare şi concrete în tratarea sindromului de colon iritabil.
luni, 2 mai 2011
Vomită! :)
O ironie de mare fineţe! Deoarece, acest medicament chiar este indicat pentru a preveni greaţa şi răul de mişcare.
Oare ce a vrut să transmită autorul acestei "opere"?! Că nu sunt bune...?
Sursa: Bent Ojects via HeatherCherry.
duminică, 1 mai 2011
Ceasul de mână, o necesitate sau un accesoriu?
În cei 5 ani de facultate am învăţat că pentru a fi un bun farmacist, un bun profesionist, pe lângă alte multe calităţi pe care trebuie să le deţii, trebuie să ştii să-ţi organizezi foarte bine timpul.
Prin natura acestei profesii eşti pus deseori în situaţia de a rezolva mai multe probleme într-o singură zi. Trebuie să te întâlneşti cu medicul, trebuie să tragi o fugă la contabil pentru a rezolva o anumită problemă, trebuie să ajungi să te întâlneşti cu reprezentantul de medicamente să vezi ce medicamente noi au mai apărut pe piaţă şamd. Toate aceste activităţi necesită timp, mai exact, capacitate de organizare a timpului, dar şi punctualitate. Doar eşti farmacist, iar punctualitatea ar trebui să te reprezinte!
În toate aceste situaţii ceasul de mână trebuie să devină "aliatul" farmacistului, totul pentru a fi "la fix" la toate întâlnirile.
Fiind o persoană punctuală, automat şi gradul tău de profesionalism creşte, eşti bine văzut de către partenerii/colegii tăi, capeţi încrederea lor, iar în ziua de azi, asta e tot ceea ce ai nevoie.
Deci, după cum vedem, în aceste situaţii ceasurile de mână, pentru farmacişti, devin o necesitate. Desigur, pentru a fi punctual se mai pot folosi şi alte aparte de măsurare a timpului, de exemplu telefoanele. Chiar dacă şi un telefon poate fi utilizat cu succes în gestionarea timpului, nu este la fel de practic precum un ceas de mână, mai ales în anumite situaţii şi împrejurări.
Ia gândiţi-vă cum ar fi ca într-o şedinţă importantă să scoţi un telefon/iphone din poşetă sau buzunar?! Dacă e un telefon scump aţi spune că dă bine în faţa celorlalţi, dar să ştiţi că nu e întotdeauna aşa. Uneori, scoaterea unui telefon în timpul unei întâlniri foarte importante nu este tocmai indicată, deoarece îi poate crea interlocutorului impresia că nu te interesează subiectul/întâlnirea, sau că te grăbeşti. Deci, poţi pierde din încredere! În schimb dacă ai un ceas pe mână este mult mai uşor să arunci o privire discretă pentru a vedea cum stai cu timpul.
Eeee... dar nouă farmaciştilor ne place să fim şi eleganţi, îmbrăcaţi bine, frumos, cu gust, să arătăm prin îmbrăcăminte statutul nostru în societate. Când spun "să ne îmbrăcăm bine", nu înseamnă că neapărat trebuie să fie haine scumpe, ci doar haine alese cu gust, elegante, nimic mai mult.
La o îmbrăcăminte elegantă, mai ales în cazul domnişoarelor/doamnelor farmacist, după părerea mea, este necesară şi asortarea unor bijuterii. Pe lângă lănţişoare, brăţări, cercei şi alte accesorii, un ceas bine ales va face întotdeauna diferenţa. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul domnilor farmacişti. Un ceas bărbătesc asortat la o cămaşă întotdeauna va face diferenţa, îţi va aduce acea prestanţă, acea încredere din partea celorlalţi. Şi cum spuneam la început, acest lucru este tot ceea ce ai nevoie ca farmacist, ca lumea să te respecte, să aibă încredere în tine, deoarece cuvântul tău le poate schimba viaţa. Iar o ţinută impecabilă în faţa altei persoane, îţi va aduce încrederea acesteia în tine şi în cuvântul tău. Deci, automat sfaturile tale vor fi mult mai bine respectate de acea persoană.
Pentru a alege un ceas adecvat, nu este întotdeauna nevoie să dăm o grămadă de bani. Desigur, putem alege mărci foarte scumpe cu mii sau zeci de mii de euro, dar totuşi trăim în România, iar după cum ştiţi salariile nu sunt pe măsura acestor preţuri.
În schimb putem alege ceasurile din gama Casio. Ştim foarte bine ce înseamnă mecanica la japonezi, nu cred că e necesar să reamintesc?! La ora actuală gama de ceasuri Casio este foarte diversificată, având atât ceasuri pentru domnişoare/doamne cât şi pentru domni. Şi ce e mai important, e că se găsesc la preţuri foarte foarte bune, pentru orice buzunar, lucru ce contează foarte mult, mai ales dacă eşti un farmacist/farmacistă la început de carieră.
Că îndeplineşte un rol practic sau că poate reprezenta doar un accesoriu, după părerea mea, un ceas nu trebuie să lipsească de pe mâna unui/unei farmacist/farmaciste sau oricărei alte persoane.
Notă: Acesta este un articol publicitar!
sâmbătă, 30 aprilie 2011
De 3x gânduri
De o vreme încoace mă năpădesc gândurile! Am tot felul de gânduri legate de viitorul meu. Îmi pun tot felul de întrebări: ce să fac după?, ce ar fi mai bine să fac?, unde să merg? etc. etc. Greu de luat o hotărâre! A, şi mai e ceva...!
Pfff... of, of, of, of, of... ce greu îmi e când mă gândesc că peste câteva luni termin facultatea, închei cu studenţia... Nici nu vă închipuiţi ce greu e! S-au dus anii, zilele bune! Vin problemele, grijile, încep să sufle-n ceafă adevăratele responsabilităţi, servici, program fix, chirie, plătit facturi şi alte plăceri din astea ... total "nevinovate"...:)
Până mă hotărăsc eu ce şi cum, iacă vă scriu ceva...
Până mă hotărăsc eu ce şi cum, iacă vă scriu ceva...
Poezie:
"Astăzi sunt în Timişoara,
Mâine oare unde oi fi?
Şi nu ştiu în care parte,
Şi-n ce colţ voi putrezi!"
vineri, 29 aprilie 2011
Tratarea migrenei cu Almotriptan ca OTC
Din start vă spun că la noi în ţară nu există această substanţă medicamentoasă, sau cel puţin aşa ştiu eu. Dacă există, vă rog să precizaţi, să-mi atrageţi atenţia!
Probabil vă întrebaţi de ce scriu despre această substanţă, dacă la noi nu se găseşte? Păi... pentru că, ar trebui să se găsească! Este o substanţă destul de eficientă şi bine tolerată, cu reacţii adverse care apar în special în cazurile de supradozaj. E adevărat că almotriptanul are unele efecte adeverse destul de grave, cum ar fi: infarct miocardic acut, tulburări de ritm cardiac, tulburări hepatice şi renale, hemoragii sau deces, dar cum am spus anterior, doar dacă se depăşeşte doza recomandată. Dar acum s-a găsit soluţia!
Compania Johnson&Johnson a creat un nou produs ce conţine doza optimă de Almotriptan, ce poate fi folosit în siguranţă în tratarea migrenei acute şi prevenirea recidivelor. Acesta se numeşte Dolortriptan®, şi conţine două comprimate filmate, de 12,5 mg fiecare.
Almotriptanul acţionează rapid şi în mod specific în migrene, reducând durerea în cca. 30 de minute. Important este faptul că acest produs poate fi eliberat fără reţetă. Astfel, cu acest produs, se doreşte să se vină în sprijinul pacienţilor cu migrenă, ce apelează tot mai des la automedicaţie, şi, desigur, pentru a lărgi paleta de medicamente destinate tratării acestei afecţiuni.
Reacţiile adverse sunt cele cunoscute, cum ar fi: greaţă, vărsături, sensibilitate la lumină şi zgomot. Reacţiile adverse grave, de care am amintit, nu sunt posibile, deoarece preparatul conţine cantitatea optimă de substanţă, astfel încât nu se poate produce un supradozaj.
Aşadar, eu unul, aştept să apară şi la noi pe piaţă acest preparat, tocmai pentru a completa gama de produse destinate acestei afecţiuni, şi, de asemenea, pentru a veni în sprijinul pacienţilor ce suferă de migrenă.
joi, 28 aprilie 2011
Tratamentul corespunzător al hipertensiunii arteriale din timpul sarcinii
Tratamentul femeilor gravide cu tensiune arterială ridicată este în cel mai adevărat sens al cuvântului incomod. De ce spun asta? În primul rând, pentru că paleta de medicamente destinate tratamentului gravidelor cu hipertensiune arterială este foarte redusă, iar în al doilea rând, pentru că un antihipertensiv nu scade doar tensiunea arterială a mamei, ci şi a fătului, lucru ce poate avea consecinţe negative asupra dezvoltării sale ulterioare.
Vorbim de hipertensiune arterială atunci când valorile tensiunii depăşesc limitele normale, adică 140 mmHg în cazul presiunii sistolice (tensiunea mare) şi 90 mmHg în cazul celei diastolice (tensiunea mică). De obicei, aceste valori la femeia gravidă se înregistrează după a 20-a săptămână de sarcină. În cazul unei tensiuni arteriale crescute înainte de 20 de săptămâni de sarcină, se poate vorbi de o hipertensiune arterială cronică.
În unele cazuri hipertensiunea se poate însoţi şi de proteinurie (proteine în urină). Vorbim de proteinurie dacă valoarea de proteine eliminate prin urină este mai mare de 0,3 g/urina eliminată în 24h.
Hipertensiunea gestaţională este de cele mai multe ori de o importanţă minoră în desfăşurarea sarcinii, dar, de asemenea, poate reprezenta primul simptom al unei preeclampsii.
În cele mai multe cazuri această hipertensiune gestaţională se remite după aproximativ 12 săptămâni de la naştere, dar este adesea un semn al apariţiei pe mai târziu al hipertensiunii arteriale cronice.
Măsuri generale de prevenire/combatere a HTA
- În formele uşoare de HTA se recomandă evitarea activităţii fizice intense şi eliminarea factorilor de stres.
- Nu este indicată o restricţie a aportului de sare sau a administrării de diuretice pe bază de plante, deoarece pot determina o scădere a volumului plasmatic şi, astfel, a perfuziei saguine uteroplacentare.
- La pacientele cu preeclamspie determinată anterior, se recomandă administrarea de aspirină în doze mici, la începutul sarcinii.
- Administrarea de vitamina C şi E, deşi la femeile cu risc crescut de preeclampsie acţiunea favorabilă a acestora nu a fost demonstrată.
- Administrarea de Mg şi Ca, deşi nici acţiunea acestora nu a putut fi demonstrată.
Tratamentul farmacologic al HTA în timpul sarcinii
După cum am spus şi mai sus, medicamentele ce pot fi utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale la gravide sunt destul de limitate. Pentru tratamentul HTA la femeia gravidă, se impun medicamente ce nu dăunează fătului. Acestea sunt:
- alfa-metildopa - este antihipertensivul de primă alegere;
- beta-1-blocante - metoprololul este cel mai des utilizat, dar ridică o problemă, şi anume: poate întârzia creşterea intrauterină a fătului; => se utilizează cu precauţie!
- dihidralazina - poate da dureri de cap şi tahicardie reflexă;=> se utilizează cu precauţie!
Aceste medicamente se utilizează cu precauţie şi doar la recomandarea şi sub supravegherea medicului, pentru a controla tensiunea arterială, la valori mai mici de 140 mmHg/90 mmHg.
Pentru femeile cu HTA cronică, care îşi doresc să rămână însărcinate se recomandă ca împreună cu medicul să stabilească un tratament cu medicamentele enumerate mai sus, înainte de a rămâne însărcinate.
Tratamentul antihipertensiv de urgenţă
Acesta se instaurează atunci când valorile tensiunii arteriale sunt foarte ridicate şi se însoţeşte cu encefalopatie hipertensivă (vedere înceţoşată, ameţeli, dureri de cap, convulsii, alterarea stării de conştienţă) sau edem pulmonar.
O creştere asimptomatică a TA nu reprezintă o urgenţă, indiferent de gradul de creştere a tensiunii arteriale şi nu necesită tratament parenteral pentru scăderea valorii TA.
Astfel, medicamentele ce se utilizează în urgenţa hipertensivă sunt:
Medicamente pentru controlul TA:
- 5 mg nifedipin p.o. (oral);
- 6,25 - 12,5 mg urapidil (antihipertensiv simpatolitic, alfa-1-antagonist, agonist al receptorilor 5HT1A, efect vasodilatator) i.v. (intra-venos) - în România nu se găseşte;
- 5 mg dihidralazină i.v.
Plus terapie anticonvulsivantă:
- 4 mg sulfat de magneziu i.v. lent, în 15-20 minute;
- iar ca medicament de a doua alegere, se poate administra 250 mg fenitoină i.v.
În timpul tratamentului intra-venos există posibilitatea scăderii bruşte a TA, însoţită de o scădere acută a perfuziei sanguine intrauterină, ceea ce poate avea consecinţe grave pentru făt. De aceea, pe parcursul tratamentului, pe lângă un control continuu al valorii TA, este obligatorie monitorizarea tocografică a fătului.
Referinţe:
miercuri, 27 aprilie 2011
Vă mai amintiţi de Cernobâl?
Pentru că eu îmi amintesc de fiecare dată când un tânăr, aşa ca mine, moare din cauza cancerului!
Ieri s-au împlinit 25 de ani de la tragedia din micul sat ucrainian Cernobâl, tragedie care continuă şi azi să facă victime, şi va continua...
Aş putea să vă povestesc multe despre tragedie, pentru că m-am documentat în urmă cu câţiva ani, dar probabil aţi văzut şi voi prin documentare despre ce a fost vorba. Însă altceva vreau să vă spun...
Nu ştiu cum să vă spun, dar generaţia celor de după tragedie ("generaţia Cernobâl"), mai ales a celor concepuţi imediat după (anii 86-95, poate şi mai mult), este posibil ca în viitor să dezvolte o formă de cancer sau unele boli greu de diagnosticat (ex: forme rare de leucemie). Probabilitatea ca acest lucru să se întâmple, după părerea mea, este mult mai mare decât în cazul generaţiei actuale.
Ştim că radiaţiile acţionează imediat ce intră în contact cu organismul viu. Acţiunile unei radiaţii pot fi vizibile imediat, de la câteva minute la câteva zile (ex: radiaţii solare), sau se fac vizibile după câţiva ani de la contactul cu organismul viu. Vezi cazurile Hiroshima şi Nagasaki (Japonia).
Aşa şi cu radiaţiile de la Cernobâl. Au făcut victime atunci, imediat, dar continuă şi astăzi. Au produs atunci o modificare, o denaturare a unei celule, a unei proteine (enzime) din organismul uman, modificare care este vizibilă astăzi sau va fi vizibilă în următorii ani. De aceea, după părerea mea, radiaţiile pot fi numite "ucigaşul lent". Sumbru, nu?
Chiar dacă în acest moment nivelul de radiaţii de la Cernobâl nu pune în pericol sănătatea, nivelul de radiaţii de atunci încă îşi va pune amprenta în multe cazuri de cancer şi boli.
Ceea ce am scris nu este o prezicere de-a mea, ci mai mult o temere!
Votaţi Farmacistul!
LE - 02.05.2011: Vă mulţumesc tuturor pentru susţinere, chiar dacă nu am câştigat! Rămân dator, şi ne auzim la viitorul concurs!
Dragi cititoare şi cititori, dragi bloggeriţe şi bloggeri, Farmacistul are nevoie de voturile voastre! Acum aveţi ocazia să răsplătiţi munca şi timpul investiti de către Farmacist în acest blog ... doar ştiţi că pentru voi o face?! :)
Dragi cititoare şi cititori, dragi bloggeriţe şi bloggeri, Farmacistul are nevoie de voturile voastre! Acum aveţi ocazia să răsplătiţi munca şi timpul investiti de către Farmacist în acest blog ... doar ştiţi că pentru voi o face?! :)
Farmacistul şi Farmacista (perechea lui), participă la un concurs foto pe Facebook, iar cine strânge cele mai multe LIKE-uri câştigă o şedinţă foto de cuplu. Tot ce trebuie să faceţi este să urmaţi următorii paşi:
Vă mulţumesc! >:d<
PS: Concursul durează până luni 2 mai, la ora 21:00! Iar dacă câştig, promit să vin şi cu poze!
marți, 26 aprilie 2011
Din Japonia?
Asta cu referire la interzicerea consumului de fructe şi legume proaspete, datorită radiaţiei cu iod a acestora. Evident, iodul provine din Japonia, de la Fukushima!
Chiar credeţi că iodul ăla a străbătut 12.000 km până la noi? Hai să fim serioşi?! Doar motiv de ştiri şi de instalat panică printre populaţie. A, şi subiect de dezbatere în emisiuni "naturiste".
Foto by The Japanalyst.
duminică, 24 aprilie 2011
Deci pot să-mi deschid farmacie?!
După ce de ziua mea am primit un minunat set business pentru a păstra documentele importante, iepuraşul (Sorina) s-a gândit să-mi aducă "piesa de temelie" dintr-o farmacie. Probabil că vă întrebaţi despre ce este vorba, iar că să nu vă mai ţin în suspans, că-i Sărbătoare, hai să vă arăt cadoul!
Da, am primit MOJAR cu PISTIL! Simbolul farmacistului! Obiectul care-l diferenţiază de restul cadrelor medicale, obiectul care odată ajuns în mâna lui, transformă praful în leac tămăduitor, şi de ce nu, obiectul care-l face pe farmacist să se simtă în mijlocul mijlocului Universului ... Universului Medical. :)
Bun, să lăsăm cuvintele măreţe deoparte şi să vă-ntreb: să-nţeleg că trebuie să-mi fac farmacie?!
sâmbătă, 23 aprilie 2011
vineri, 22 aprilie 2011
Coloranţi siguri pentru vopsirea ouălor
Că tot suntem în perioada în care majoritatea gospodinelor vopsesc ouă, haideţi să vedem, pe scurt, care sunt coloranţii şi vopselele ce se pot folosi în siguranţă.
Ştim că, coaja ouălor este poroasă, deci prin ea poate trece vopseaua cu care acestea sunt vopsite. Pe lângă vopsea, mai pot trece şi unele bacterii (ex. Salmonella). Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care oul a stat un timp mai îndelungat în condiţii necorespunzătoare. Deci, atenţie mare atunci când cumpăraţi ouă vopsite din comerţ! Chiar dacă acestea sunt vopsite în condiţii speciale, coaja încă este parţial poroasă, astfel încât pot pătrunde aceste bacterii. Nu ştiu dacă la noi se găsesc, dar vă spun aşa... preventiv.
Să revenim la culori. În siguranţă se pot folosi culorile sintetice (DGE), dar cu o oarecare rezervă, deoarece la unele persoane pot provoca alergii. Se mai pot folosi şi culorile vegetale, acestea sunt reprezentate de E 100, E 120 şi E 132.
Cele mai sigure "vopsele" rămân cele naturale! Astfel, puteţi folosi în maximă siguranţă spanacul pentru culoarea verde, chimen sau ceapă pentru culoarea galbenă, ceai sau cafea pentru culoarea maro sau afine şi suc de sfeclă roşie pentru o culoare roz-violet.
Spor la vopsit ouă!
10 lucruri cu privire la rezistenţa antimicrobiană
Scriu acest articol, datorită avertizării date de către OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) cu privire la apariţia infecţiilor microbiene rezistente la medicamente, infecţii ce au atins un prag alarmant în întreaga lume şi depăşesc capacitatea de contracarare a medicamentelor existente.
1. Ce este rezistenţa antimicrobiană?
Rezistenţa antimicrobiană sau rezistenţa la medicamente este capacitatea unui microorganism (cum ar fi bacterii, virusuri, unii paraziţi) de a stopa activitatea antimicrobiană a unei substanţe medicamentoase (cum ar fi antibiotice, antivirale, antimalarice) ce acţionează împotriva sa. Ca rezultat, tratamentul standard devine ineficient, iar infecţia persistă şi se poate răspândii.
2. Rezistenţa la medicamente este o problemă globală
În ultimii ani, folosirea abuzivă de medicamente antimicrobiene a condus la creşterea numărului şi tipurilor de microorganisme rezistente. Prin urmare, multe boli infecţioase pot deveni incontrolabile. Odată cu creşterea comerţului mondial şi călătoriilor, microorgansimele rezistente se pot răspândi cu promtitudine în orice parte a lumii.
3. Care sunt cauzele rezistenţei la medicamente?
Rezistenţa la medicamente este un fenomen natural evolutiv. Când microorganismele sunt expuse la un agent antimicrobian, microorganismele sensibile vor ceda, iar cele rezistente vor rămâne. Acestea pot transmite această rezistenţă descendenţilor lor.
4. Utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor conduce la rezistenţă medicamentoasă
Atât folosirea în exces a medicamentelor cât şi folosirea în doză prea mică, contribuie la formarea rezistenţei la medicamente. Garantarea faptului că pacienţii sunt informaţi cu privire la necesitatea de a lua doza corespunzătoare de medicament, necesită o acţiune de informare din partea medicilor, farmaciştilor şi implicare din partea industriei farmaceutice (dozatoare), precum şi a factorilor de decizie politică.
5. Lipsa de medicamente de calitate conduce la rezistenţă medicamentoasă
Majoritatea sistemelor de asigurare a calităţii medicamentelor sunt slabe. Acest lucru poate duce la fabricarea de medicamente de slabă calitate, expunerea pacienţilor la concentraţii sub-optime de substanţă medicamentoasă, creând astfel condiţiile necesare dezvoltării rezistenţei la medicamente. Acest fenomen se întâmplă cel mai frecvent în ţările sărace, unde accesul la medicamente de calitate este redus, iar pacienţii sunt nevoiţi cel, mai adesea, să întrerupă tratamentul mult mai devreme decât ar fi necesar.
6. Creşterea animalelor este o sursă de dezvoltare a rezistenţei la medicamente
Doze sub-terapeutice sunt utilizate frecvent în crescătoriile de animale şi păsări, pentru prevenirea şi tratarea anumitor boli. Acest lucru poate duce la formarea de microorganisme rezistente, care se pot răspândi şi la oameni.
7. Slaba prevenire şi slabul control al infecţiilor pot amplifica rezistenţa la medicamente
Prevenirea deficitară şi slabul control al infecţiilor poate creşte răspândirea infecţiilor rezistente la medicamente. Pacienţii internaţi sunt unul dintre principalele "rezervoare" de microorgansime rezistente. Pacienţii care sunt purtători de microorgansime rezistente pot acţiona ca o sursă de infecţie pentru alţii.
8. Sistemul slab de supraveghere (farmacovigilenţa) contribuie la rezistenţa la medicamente
În prezent, există puţine reţele bine stabilite care colectează în mod regulat şi raportează date relevante cu privire la rezistenţa medicamentoasă. În unele ţări, lipsa aparaturilor de laborator cu care se pot identifica cu exactitate microorgansimele rezistente, conduce la o supraveghere deficitară. Acest lucru afectează capacitatea de a detecta apariţia microorgansimelor rezistente şi capacitatea de a lua măsuri promte.
9. Noile instrumente de combatere a rezistenţei la medicamente întărzie să apară
Medicamentele antimicrobiene actuale îşi pierd pe zi ce trece efectul asupra microorgansimelor. În acelaşi timp, există un declin în dezvoltarea de noi agenţi antimicrobieni. În mod similar, nu există suficiente cercetări pentru a detecta şi diagnostica noile microorgansime rezistente; şi nu există nici cercetări în ceea ce priveşte vaccinurile pentru prevenirea şi controlul infecţiilor. Dacă această tendinţă continuă, arsenalul şi instrumentele de combatere a microorgansimelor rezistente vor fi în curând epuizate.
10. OMS invită părţile interesate pentru a combate rezistenţa la medicamente
Ameninţarea în ceea ce priveşte rezistenţa la medicamente este în creştere. Nu este nevoie de acţiuni urgente; oricine poate juca un rol important în această problemă complexă, problemă care pentru a fi rezolvată necesită o acţiune complexă din partea cadrelor specializate (farmacişti, medici etc.).
PS: Articolul este o traducere în mare parte de pe sit-ul celor de la OMS, cu scop pur informativ. Vă mulţumesc pentru înţelegere.
joi, 21 aprilie 2011
Recomandare. Tratament Cearcăne
Chiar zilele astea vorbeam cu Sorina despre tratamente împotriva cearcănelor, ce se poate face, ce remedii naturiste se pot folosi, ce produse anticearcăn se găsesc pe piaţă ş.a.m.d. Eu unul, nu mă pricep foarte mult la produsele dermato-cosmetice, aşa că în viitorul apropiat, probabil, nu o să scriu despre aşa ceva.
Dar ce pot să fac, este să vă recomand un articol foarte bun şi foarte util despre tratamentul cearcănelor. Articolul este scris de către doamna dr. Oana Clătici (vezi Blogroll!), medic primar dermatovenerolog.
Sper să vă fie util!
miercuri, 20 aprilie 2011
Primele impresii din practica
Dupa cum stiti, de aproximativ 1 luna sunt in stagiul de practica obligatorie in farmacie. Pentru ca a trecut ceva timp de cand am inceput, pot spune ca mi-am format o oarecare opinie despre practica, dar si despre farmacia unde sunt repartizat.
Cateva cuvinte despre practica
Daca ma intrebati daca e util sau nu acest stagiu, va pot raspunde ca, depinde din ce unghi privesti problema. La prima vedere toata lumea considera acest stagiu util, ca in urma lui esti cat de cat pregatit sa faci fata intr-o farmacie, ca asa si pe dincolo... Da, asa ar trebui sa fie! Daca privim din acest punct de vedere, reiese ca stagiul este util, dar daca privim mai atent, de pe "teren", lumea nu mai are aceeasi parere.
Si aici intervin cele doua puncte de vedere de care am spus mai sus. Primul. Daca farmacistul din farmacia unde ai fost repartizat se ocupa de tine, studentul, adica, iti traseaza sarcini de care tu esti foarte mandru si incantat, deci cu alte cuvinte, te integreaza in farmacie, atunci practica incepe sa devina interesanta, utila, si, desigur, incepi sa crezi ca o sa te descurci si singur in viitorul apropiat intr-o farmacie.
Din fericire, acesta este si cazul meu! In farmacia unde fac eu practica, nu numai doamna farmacist se ocupa de mine, ci intreg personalul. Va dati seama ce important ma simt?
Al doilea punct de vedere. Daca ai ghinionul ca farmacista/farmacistul sa se uite la tine ca la un "ceva in plus" sau chiar sa nu se uite, atunci automat practica devine naspa, plictisitoare si inutila. Deci, problema este relativa!
Am terminat cu "daca este utila sau nu", sa vedem acum o idee si despre perioada de desfasurare a stagiului. Eu unul, nu prea sunt de acord cu perioada in care se desfasoara practica, mai ales cu ultimele doua luni, iulie si august. Nu sunt de acord, pentru ca in septembrie dau licenta, licenta din cateva materii importante, materii ce trebuie repetate. Pe langa materii, trebuie invatate si grile, grile care sunt destul de multe. Si pe langa toate astea, mai trebuie facuta si o lucrare de diploma, lucrare ce necesita timp. Bun, cum sa te pregatesti tu, studentul, pentru toate astea? Altii au putut, poti si tu! Perfect. A, sa nu mai zic de Rezidentiat... Deci, la capitolul acesta mai e de lucrat!
Si acum, cateva cuvinte si despre farmacia Arcatim Nr. 12, unde Farmacistul isi desfasoara cunostintele in domeniu.
Mi-a luat aproximativ o saptamana, sa ma acomodez cu farmacia. Spre surprinderea mea, m-am acomodat destul de repede, si asta doar datorita personalului farmaciei (d-na farmacist sef, d-na farmacist, si d-nele asistente). Am invatat destul de repede pe unde sunt medicamentele si cum se desfasoara activitatea in farmacie.
Aici la activitate am vrut sa ajung, deoarece modul de desfasurare a activitatii, pur si simplu, m-a IMPRESIONAT! Si sa enumar pe scurt activitatile ce m-au impresionat:
- preluarea medicamentelor (marfii) - ca la carte! Nota 10, din partea mea! In aceasta farmacie chiar se verifica individual fiecare medicament, fiecare data, fiecare lot, fiecare sarja, si se grupeaza dupa aceste caracteristici. Dureaza un pic mai mult, dar ai doar avantaje. De ex.: daca cumva vre-un producator cere retragerea de pe piata a unui lot sau sarje, stii intotdeauna care sunt acele medicamente.
- eliberarea medicamentelor o fac doar doamnele farmacist, sau cand o fac asistentele, o fac doar sub supravegherea doamnelor farmacist.
- de gestiune se ocupa, exclusiv, doamna farmacist sef, nimeni altcineva.
- la elibrarea medicamentelor se face, intotdeauna, o anamneza amanuntita, indiferent de cine este persoana, sau ce medicament i se elibereaza. Iar, cand exista dubii, doamnele farmacist se consulta intre ele. De multe ori, din cauza acestui profesionalism, unii pacienti ce asteptau la rand, au plecat.
- sa nu mai zic de acte, registrii de evidenta sau altele, totul este la marele fix. Nu degeaba, la ultimul control, cu privire la respectarea Regulilor de Buna Practica Farmaceutica, farmacia a fost pe primul loc pe Timisoara, si cred ca si pe jud. Timis!
Din partea mea, atat farmacia cat si personalul, au nota 10 cu felicitari!
marți, 19 aprilie 2011
"Ce se intampla doctore?"
Am cautat pe intreg internetul ultima emisiune "Ce se intampla doctore?", dar din pacate nu am gasit-o, sau nu stiu eu sa caut unde trebuie. Nu, nu vroiam sa o redau la mine pe blog, ci doar m-a mirat un aspect legat de emisiune.
Marti noaptea, am vazut emisiunea in reluare si mi-a sarit in ochi un subiect abordat in emisiune. Eu stiu ca in aceasta emisiune se prezinta tot felul de tratamente, recomandari, diete, proceduri etc. etc., dar nu stiam ca se prezinta si moda. Da, moda! Adica ce se poarta sezonul asta, ce haine, ce culori, ce pantofi, deci lucruri ce tin de moda.
Eu stiu ca o imbracaminte adecvata, frumos aleasa, asortata, culori nu stiu de care, ne fac sa ne simtim mai bine dpdv psihic, dar, totusi, este vorba de o emisiune dedicata sanatatii! Sau cel putin asa arata.
Bine, eu nu am nimic cu emisunea, chiar imi place, ma uit din cand in cand, dar ziceam si eu.... Cum ar fi sa mergem la doctor si sa inceapa sa ne dea indicatii despre vestimentatie? Parca nu se leaga!
Cum ar fi ca de azi sa incep sa scriu si eu despre semnul ce prevesteste sfarsitul lumii (da, catedrala Sagrada Familia a luat foc), despre cum americanul-canadianul-patagonianul Cornel a uitat sa vorbeasca limba romana, desi el a crescut vreo nu stiu cati zeci de ani in Romania, despre cum Margaritescu de la Dinamo a fost arestat si alte mondenitati d'astea?! A, era sa uit de Becali... Chiar, cum ar fi? Pentru ce ati mai intra pe blog? Sau mai bine spus, ce ati mai intelege din ce as scrie? Azi despre antibiotice, maine despre raceala lui Bote, si tot asa... Ar fi ceva, nu?
Bine, acuma am exagerat si eu putin, dar ati prins ideea? Si eu mai scriu sau voi scrie intamplari din viata de zi cu zi a mea (pe unde mai merg, fotografii, ce planuri am samd), pentru ca aceste e un blog, blogul personal al Farmacistului, dar nu o sa recomand niciodata ce masina sau telefon sa va luati.
Pai ori vorbim de sanatate, ori nu mai vorbim?!
PS: Daca gasiti emisiunea, un link ar fi binevenit.
luni, 18 aprilie 2011
Automedicatia, o reala problema
Din nou vin cu cateva statistici in ceea ce priveste "fenomenul" automedicatiei. In urma ultimelor statistici pe care le-am vazut, incep sa cred tot mai mult ca automedicatia reprezinta o problema reala la aceasta ora. Da, trebuie facut ceva! Dar ce? Farmaciștii și medicii din Europa incearca sa gaseasca solutii, dar momentan fara prea mari rezultate.
Ultimele statistici se refera la automedicatia in cazul durerii. Mai exact, la faptul ca pacientii, in special tineri, in ciuda persistentei durerii, refuza sa consulte un medic sau un farmacist, si prefera sa apeleze la cunostintele proprii, a vecinului, a colegului de servici sau a prietenilor.
In ultimul studiu, desfasurat in Germania, ce a cuprins un numar de 2500 tineri cu varstele intre 12 si 21 ani, s-a aratat ca 16% (408 pacienti) dintre acestia sufera de dureri de cap pe o perioada mai mare de 3 luni. De remarcat este faptul ca, dupa 2 ani de la primul studiu, 155 dintre acestia inca acuzau dureri de cap.
Durerile de cap ce apar o data pe saptamana sau de mai multe ori si au o intensitate de 7-10 pe scala analgezica (0 - 10), in cele mai multe cazuri, sunt dovada unei probleme reale, ce necesita consult medical de urgenta.
In ciuda persistentei durerii, in primul an de studiu, 71% dintre pacientii chestionati au ales ca metoda de tratament automedicatia, refuzand sa ceara un consult medical. Ingrijorator este faptul ca dupa 2 ani, la al doilea chestionar, procentul a crescut la 82%.
Va dati seama, daca in Germania acest fenomen ia proportii, in sens negativ, cum va evolua in urmatorii ani in tari precum Romania? Nici nu vreau sa ma gandesc!
Acest fenomen al automedicatiei va lua amploare, cu cat vor aparea tot mai multe sit-uri si bloguri, care neavand in spate o persoana calificata si bine documentata, vor recomanda diferite tratamente si medicamente pentru vindecarea anumitor afectiuni. Trebuie privit si acest aspect, pentru ca dpmdv, la ora actuala incepe sa devina o reala problema.
duminică, 17 aprilie 2011
Ce mi-au transmis cititorii!
În urmă cu ceva timp am lansat un sondaj, pentru a vedea unde mă situez cu blogul, ce informaţii doresc cititorii farmacistului să citească aici pe blog, pentru a depista punctele slabe, dar şi pe cele bune ale blogului şi, desigur, pe ale mele, şi... am aflat. Cititorii acestui blog şi-au sacrificat cele 5 min. din timpul lor preţios pentru a răspunde la sondaj, iar eu nu pot decât să le MULŢUMESC pentru acest lucru!
Sincer, nu mă aşteptam să participe mai mult de 20 de persoane, şi asta deoarece blogul acesta nu are nici 6 luni de existenţă, dar se pare că au fost cu o idee mai mulţi. Încă odată vă mulţumesc!
Deci, să vedem ce spun cititorii!
REZULTATELE SUNT:
- În urma sondajului, am aflat că blogul este citit în mare măsură de către fete/femei, cumulând un procent de 69%;
- 88% dintre cititori, au vârsta cuprinsă între 19 - 44 ani;
- Cei mai mulţi, ce citesc blogul, sunt ca şi mine, studenţi la Farmacie, cumulând un procent de 38%. Sunt urmărit şi de un procent de 19% farmacişti.... spre bucuria mea. 31% au alte profesii, iar 13% sunt încă elevi/studenţi;
- Se pare că am un blog bine indexat în motoarele de căutare (trăiască Google!), deoarece majoritatea a-ţi ajuns pe blogul farmacistului în urma căutarii pe aceste motoare. Procentul este de 44%. Nu departe de cei ajunşi în urma căutării, sunt cei care au văzut blogul menţionat pe un alt website/blog. Aceştia sunt reprezentaţi de un procent de 31%.
- Dacă până acum se pare că stau destul de bine, la acest punct apre primul "minus". Să vedem despre ce este vorba! 38% dintre voi, citesc acest blog doar o dată pe lună sau chiar mai rar. Sper ca pe viitor să vă captez mai mult atenţia asupra blogului! 31% citesc o dată pe săptămână, iar 25% de câteva ori pe săptămână. Deci, mai am de lucrat!
- 33% dintre voi, citesc acest blog deoarece descoperă lucruri interesante şi utile, 26% pentru a fi la curent cu noutăţile din domeniul farma, iar pe 22% vă interesează opinia mea cu privire la diverse subiecte. Important! Se pare că 7% au găsit rezolvarea problemelor de sănătate! Mă bucură tare mult să văd asta!
- 69% au spus că articolele de pe blog le-au fost de folos într-o oarecare măsură, iar 6% într-o mare măsură. Mă bucur din nou! Restul de 26% au răspuns cu într-o mică măsură/deloc. Sper să mă citiţi în continuare!
- Majoritatea de 69%, nu comentează niciodată pe acest blog! Într-adevăr, multe articole sunt în scop pur informativ, dar la restul...?! Să fie de vină sistemul de comentarii? Aici chiar am o problemă, ce trebuie rezolvată!
- 38% au recomandat blogul şi altor persoane, 38% nu, iar 25% mi-au promis că o vor face. O puteţi face prin intermediul butonului "Îmi place" de la sfârşitul articolelor. Folosiţi-l cu încredere!
- La întrebarea "Ce subiecte ar trebui abordate mai des?", 38% dintre voi, vor mai multe recomandări de medicamente şi tratamente, 38% vor la fel ca şi până acum, iar 19% doresc consilierea pacientului. Eu zic că, momentan, mă încadrez în cerinţe.
*la sondaj au participat un total de 32 persoane.
Cam acestea sunt rezultatele! După cum se vede, am insistat pe rezultatele cu procentaj mare, dar să ştiţi că am luat în considerare şi pe celelalte.
Concluzie:
Deşi, blogul e pe o pantă ascendentă, iar cititorii sunt relativ mulţumiţi şi pe zi ce trece tot mai mulţi, se pare că.... MAI AM MULT DE MUNCĂ!
Vă mulţumesc!
PS: La anu' vă aştept pe toţi să participaţi la sondaj!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)