Oricine care ia medicamente trebuie să acorde atenţie la ceea ce mănâncă şi ceea bea! Multe alimente interacţionează cu medicamentele, făcându-le ineficiente sau provocând reacţii adverse.
Traseul medicamentelor în organism
Toate pastilele pe care le înghiţim străbat un drum lung prin corpul nostru. După ce le înghiţim, trec prin esofag ajungând în stomac, apoi se absorb în intestinul subţire. De aici, medicamentele ajung în fluxul sanguin, după care ajung la locul unde trebuie să-şi exercite efectul. În final ajung la ficat pentru a fi metabolizate (transformate), apoi la rinichi pentru a fi eliminate din organism.
La ce trebuie să fim atenţi când luăm medicamente?
Important: atunci când luaţi pastile, beţi multă apă, un pahar, nu doar o înghiţitură!
Motivul: comprimatele de dimensiuni mai mari pot rămâne blocate la nivelul esofagului.
Avantaj: apa în cantitate suficientă ajută medicamentul să se dizolve şi să se absoarbă mai rapid, producând efectul terapeutic mai rapid.
Pentru ca medicamentele pe care le luăm să aibă efectele pe care le dorim trebuie să ştim cu exactitate următoarele:
- momentul în care trebuie luat medicamentul: înainte, în timpul sau după mâncare.
- momentul zile în care trebuie luat medicamentul: dimineaţa, la prânz sau seara.
- dacă pot sau nu împărţi comprimatul. Unele comprimate îşi pierd efectul terapeutic dacă sunt înjumătăţite.
- cât de des trebuie luat medicamentul: la 6 ore, la 8 ore, la 12, o dată pe zi etc.
- cât durează tratamentul, pentru a şti exact cât timp să iau medicamentele.
Ce alimente pot interacţiona cu medicamentele?
După cum am spus şi mai sus, unele alimente pot influenţa efectul unor medicamente. De aceea trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce mâncăm şi ce bem în timpul tratamentului.
Astfel:
- tertaciclina, doxiciclina, ciprofloxacina nu se iau împreuna cu laptele, deoarece se pot forma complecşi greu absorbabil, iar efectul lor este nul. Cu laptele se pot administra, de exemplu, hormonii tiroidieni.
- sucul de grapefruit conţine o flavoniodă (naringina), care în ficat se transformă în naringeină care inhibă activitatea unei enzime a ficatului responsabilă de metabolizarea unor antihipertensive sau a unor statine (medicamente ce scad colesterolul).
Deci, NU luaţi antihipertenisvele cu suc de portocale - Eficacitatea tratamentului în acest caz este aproape 0. La fel şi în cazul statinelor, simvastatina NU se administrează cu suc de grapefruit!
Pot consuma alcool în timpul tratamentului?
Răspunsul meu e: NU! Chiar dacă nu toate medicamentele interacţionează cu alcoolul, totuşi e bine să nu luăm medicamentele cu bere sau vin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu