luni, 31 ianuarie 2011

Ce Trebuie Să Ştim Despre Cardul De Sănătate

De anul acesta se introduc cardurile de sănătate, iar până la sfârşitul anului 2012 fiecare persoană asigurată de peste 14 ani va avea un asemenea card, care va fi la fel de important precum cartea de identitate.

Ce trebuie să ştim despre acest card:
  • este confecţionat din plastic şi conţine un cip;
  • pe cip vor vi stocate informaţii cu privire la: identitatea posesorului, precum şi codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
  • cipul va mai conţine informaţii medicale despre posesor: grupa sanguină, Rh-ul, dacă are anumite alergii, dacă suferă sau nu de boli cronice;
  • tot pe card vor exista informaţii referitoare la acceptul posesorului pentru donarea de celule, ţesuturi sau organe;
  • de asemenea cardul va oferi date cu privire la serviciile medicale accesate de posesor; se va putea monitoriza astfel reţetele prescrise deţinătorului, ce medicamente i s-au eliberat sau dacă a fost spitalizat.
  • TREBUIE AVUT ÎN PERMANENŢĂ LA ÎNDEMÂNĂ! - Pentru a putea beneficia de toate serviciile medicale de care aveţi nevoie. Dar mai ales pentru cazurile de urgenţă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu