S-a propus, s-a discutat, am discutat cu toţii pe bloguri, pe forumuri, am dat indicaţii, că doar toţi ne pricepem la politică, fotbal şi sănătate, şi rezultatul mult aşteptat este egal cu 0. Când spun toate astea mă refer la ceea ce trebuia să fie Noua Lege a Farmaciei. Nu o mai reiau, pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, am prezentat-o pe scurt acum câteva săptămâni.
Cum era de aşteptat s-a ales praful de proiectul de lege propus. Ca să înţelegeţi ceea ce spun, trebuie să explic că legea avea două părţi: una bună şi una rea. Şi ca de obicei, în loc ca românul să aleagă partea bună, să ne aliniem şi noi în rând cu lumea, el alege partea rea din lege. Adică, alege să distrugă un lucru bun făcut, să zică şi el că a modificat ceva. Şi după aceea ne mirăm că suntem unde suntem, că sănătatea este la pământ şi ne gândim cu toţii să plecăm din România.
Ca să nu o mai lungesc, voi fi scurt şi la obiect. Aproape toţi farmaciştii, cei care ţinem la etică şi în general la profesia de farmacist, am sperat ca odată cu acest proiect de lege, farmacia va fi a farmacistului, adică farmacistul va fi unicul proprietar, sau după cum spunea legea: "farmacistul este asociat unic sau este în asociaţii de farmacişti care deţin cel puţin 51% din acţiuni". Am sperat şi cu speranţa am rămas!
Aceasta era partea bună a legii şi după cum am spus s-a ales praful de ea. S-a decis ca această lege să nu fie inclusă în ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte Noua Lege a Farmaciei. Banul a decis şi de această dată! Lanţurile farmaceutice (acelea care nu sunt conduse de farmacişti) şi-au făcut încă o dată treaba, iar ca urmare unităţiile farmaceutice vor putea fi înfinţate de oricine doreşte acest lucru, indiferent de pregătirea pe care o are. Probabil vor mai trece mulţi ani până când acest vis, că deocamdată este un vis, şi anume că farmacia va fi a farmacistului în totalitate, va deveni realitate.
Şi cum trebuia ca să se modifice ceva, guvernanţii au decis desfinţarea farmaciilor din complexele comerciale, gări şi aerogări. Acesta ar fi fost partea rea a legii, mă refer la desfinţare. Aşa că de acum nu vor mai exista farmacii în locurile enumerate mai sus. După părerea mea este un lucru greşit. Am explicat această afirmaţie! Probabil există un interes şi în această decizie. Eu nu pot să spun care ar fi motivul, pentru că nu ştiu exact, doar presupun unele lucruri, dar dacă ştiţi voi ceva sunteţi liberi să spuneţi.
S-a mai inclus în ordonanţa de urgenţă şi punctul de lege ce face referire la criteriul demografic, astfel o unitate farmaceutică va putea fi înfiinţată la 4.500 de locuitori în Bucureşti, la 3.500 în oraşele reşedinţă de judeţ şi la 3000 de locuitori în celelalte oraşe. De mediul rural nu s-au atins şi bine au făcut, deoarece la sate trebuie farmacii cât mai multe.
De celelalte puncte ale legii nu s-a spus nimic, dar oricum nu sunt aşa de importante precum acestea. Presupun că sunt incluse în această ordonanţă. Dacă ştiţi ceva, vă rog să lăsaţi în comenatriu!
Unii l-au criticat pe nedrept pe fostul Ministru al Sănătăţii, Nicolaescu, acum îl vor critica şi pe Cseke Atilla, actualul Ministru, probabil îi vor critica şi pe următorii care vor veni, că nu au fost în stare să impună un lucru, că au fost influenţaţi, că nu sunt buni, că au interese ş.a.m.d., uitând totuşi că nu de ei depind deciziile importante în ceea ce priveşte sănătatea. Pur şi simplu nu se doreşte acest lucru!

S-a strecurat,cred,o mica eroare:nu" vor fi desfiintate" ci nu se vor mai putea infiinta altele prin aceasta derogare de la lege.
RăspundețiȘtergereOare?!
RăspundețiȘtergere