miercuri, 15 decembrie 2010

Clinicile Private Sunt Viitorul

Zilele astea am fost pentru o investigare la o clinică privată din ţara asta. Nu are importanţă oraşul şi nici numele clinicii, deoarece nu doresc ca acest articol să sune a reclamă. Ceea ce voi rezuma în câteva rânduri reprezintă experienţa trăită după această "vizită".

Prin ce m-a impresionat "vizita" la clinica privată:
  • curăţenie - încă de la intrare s-a putut observa o curăţenie nemaivăzută prin spitalele României. De precizat că peste tot era la fel.
  • căldură - de cum am intrat, am simţit căldura, care din nou în spitalele de Stat lipseşte de cele mai multe ori. Înăuntru se putea sta lejer în tricou.
  • atmosferă calmă în care se desfăşura activitatea - nu se auzea zumzăit, nu ţipete, nu zgomote, nu troncăneli, iar personalul vorbea pe un ton calm şi foarte primitor şi părea foarte relaxat.
  • respectul - de cum m-am întâlnit cu prima persoană, am primit un "bună ziua" plin de respect. Până la locul de aşteptare am întâlnit vreo 5 persoane, şi toate au dat "bună ziua" la fel de respectuos.
  • dotarea locului de aşteptare - în mijloc era biroul doamnei de la recepţie, iar pe o parte erau scaune (aprox. 20). Camera avea televizor, cuier la fiecare scaun, şi ce m-a impresionat cel mai mult, a fost locul de joacă destinat copiilor mici, care cuprindea tot felul de jucării (erau destul de multe). 
  • rapiditatea - nu am apucat bine să mă aşez pe scaun, că imediat a venit la mine o persoană să mă întrebe ce problemă am. I-am spus ce doresc, apoi am fost chemat de doamna de la recepţie, i-am dat trimiterea de la medicul de familie, în două minute mi-a făcut actele, după care am fost condus de 3 persoane la locul unde se făcea investigarea.
  • vestiarul - înainte să înceapă procedura, mi-am lăsat hainele într-un vestiar special destinat pentru aşa ceva.
  • rapiditatea primirii rezultatelor - după încheierea procedurii care a durat cam 3-4 minute, în 5 minute am primit rezultatele. De menţionat că într-un spital obişnuit, aceleaşi rezultate la primeam cam după 15-20 minute de aşteptare.
Totul a durat aproximativ 15 minute! 

Dacă la început am intrat înarmat cu multă răbdare, cam atât de multă cât ar trebui să ai dacă mergi într-un spital obişnuit, după cele 15 minute, nu-mi venea să cred că sunt în maşină cu rezultatele în mână.

CONCLUZIA: Clinicile Private Sunt Viitorul!

2 comentarii:

  1. ce iti spuneam eu odata de clinicile private, ca le prefer intotdeauna! dar totusi, ce ai patit de ai ajuns iar in acel mediu...

    RăspundețiȘtergere
  2. De data asta nu am păţit nimic! Trebuia să fac o radiografie la braţ... şi am ales să merg la o clinică privată din curiozitate, nu că era musai.

    RăspundețiȘtergere