Aseară întro emisiune pe postul Realitatea TV, nu am reţinut numele emisiunii, se discuta pentru a nu ştiu câta oară despre sistemul sanitar din România. Mai exact, se discuta despre lipsa banilor şi a medicamentelor din spitalele şi farmaciile din ţară.
După ce mi-am spus şi eu părerea întrun articol anterior, cu privire la lipsa banilor pentru medicamente, parcă încep să cred că am dreptate. De fapt, în acel articol prezentam o posibilă cauză a acestui fenomen, dar după cum am spus, după ce am văzut aseară în emisiune încep să cred că am judecat bine problema.
Spre sfârşitul emisiunii a intrat în direct Preşedintele CNAS, domnul Lucian Nicolae Duţă, care printre altele a prezentat două metode care au dus la această problemă. A cam deranjat cele spuse, dar ştiţi cum e... adevărul întotdeauna doare!
Prima metodă: unii medici prescriau reţete compensate sau gratuite unor oameni morţi (chiar de zeci de ani), medicamente care în unele farmacii, unde patronii acestora erau în cârdăşie cu medicii, şi cu "inventatorii" acestei metode, erau eliberate. Deci, se eliberau medicamentele unor oameni ce nu existau. Ce s-a întâmplat cu ele după eliberare, nu se ştie exact. Dar cel mai probabil au fost revândute.
Astfel, o dată se încasau banii de la stat, iar a doua oară se încasau bani din vânzarea lor. Din această manevră ieşeau mulţumiţi toţi cei implicaţi: medici, patroni de farmacii, şi nu în ultimul rând "capii" metodei, care par a fi importatorii de medicamente, după spusele domnului preşedinte CNAS. Deci cu alte cuvinte, şi importatorii de medicamente au contribuit, şi se pare că desul de mult, la prăbuşirea sistemului sanitar din România.
A doua metodă: unii medici prescriau pacienţilor medicamente scumpe, fără a-i înştiinţa de existenţa altora, mai ieftine, şi cu acelaşi efect terapeutic, încălcând unele norme de etică profesională. Şi de această dată după cum vă imaginaţi dirijorii au fost tot importatorii de medicamente. De pe urma acestei metode, din nou toată lumea era mulţumită: importatorii îşi vindeau medicamentele scumpe, iar în urma profitului, medicii îşi luau şi ei partea lor.
Ce e de remarcat, e că în ceea ce priveşte ultima metodă, farmaciile par a fi mai puţin implicate, faţă de prima variantă, unde unii patroni de farmacii, joacă un rol foarte important.
Cam astea ar fi câteva "lecţii" de "Cum să prăbuşeşti sănătatea?". Cu siguranţă mai sunt şi alte cauze care au dus la acest efect, sunt sigur de asta, doar că încă nu au ieşit în toalitate la iveală.
Având cele două cazuri în faţă, chiar trei, cu acea supoziţie a mea, în ceea ce priveşte farmaciile, îmi menţin părerea că farmaciile trebuiesc deţinute de farmacişti, nu de afacerişti şi speculanţi, care după cum se observă, urmăresc doar obţinerea profitului prin orice mijloace, şi nu buna funcţionare a sistemului sanitar, bună funcţionare ce ar fi în folosul pacientului.
Spun aceste lucruri, deoarece sunt convins că farmaciile ce lucrau sau încă lucrează în favoarea unora şi a altora sunt conduse de oameni de afaceri şi nu de farmacişti. Totuşi o oarecare vină o au şi acei farmacişti care acceptă să "joace" acest "joc" creat de aceşti oameni lipsiţi de orice urmă de etică şi bun simţ. Probabil gustul banilor te face să-ţi pierzi rapid judecata.
Iar în ceea ce priveşte medicii şi importatorii de medicamente, din câte am înţeles din emisiune, împotriva lor s-a declanşat o anchetă din partea Parchetului. E şi normal ca cei vinovaţi să plătească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu